Irlanda în doză mică

Am văzut oameni care îşi iubesc locurile. Oameni încântaţi să te audă că îţi este bine la ei, ca răspuns la întrebarea care ţâşneşte în primele secunde: „Îţi place aici?”. Sunt bucuroşi să îţi dea sfaturi despre ce ar trebui să vadă ochii unui turist ori să te ajute dacă te încurci spre o destinaţie.
Răspunsul pe care l-am avut imediat a fost doar afirmativ, şi nu din complezenţă. Da, îmi place aici („aici” a devenit „acolo” la ora când scriu aceste rânduri).

Am găsit Irlanda ca pe un loc cu mult firesc, garnisit cu prietenie şi umor spontan. Nu te pierzi ca într-o mare impersonală. Politeţe prezentă dar nu ţeapănă. Nu îţi trebuie mult ca să sesizezi căldura şi vioiciunea oamenilor. Tonici, fără să se încurce în meditaţii inutile ori în vreo amărăciune istorică.

Am văzut doamne în vârstă care îşi luau micul dejun în cafenea, la taclale. Am văzut domni cu ani mulţi în spate, care se adună într-o cârciumă să stea de vorbă ca într-o mare familie. Nu am întâlnit oameni morocănoşi şi nu am auzit văicăreli pricinuite de omniprezenta criză economică. Ei râd de câte ori au prilejul sau măcar zâmbesc. Şi merg înainte, fără a se împiedica de trecut.

Irlanda în doză mică, precum spuneam în titlu. Câteva zile care m-au făcut să vreau să mai vin şi să mă pierd în vreo aşezare mică - o ţară o simţi mult mai bine în afara capitalei ei. Să stau în câte o cafenea citind ziarul local şi privind pe geam trecătorii, apoi să tropăi prin orăşelul/sătucul respectiv, în adunare de „boabe de sticlă” – imagini bune de pus într-o cutiuţă căreia îi ridici capacul peste ani. Să îmi clătesc ochii cu acel verde care e la el acasă şi să iau cu mine un pic din veselia oamenilor.

E posibil să îţi placă mult o ţară, înainte să o vezi, numai din citit şi din privit poze? În cazul meu, da. Acum, după Dublin şi ceva împrejurimi, pot spune că vreau să revin, la fel de mult cum am vrut să pun piciorul prin locurile acelea. Mi s-a spus că sudul Irlandei este încântător. Şi îi cred pe cuvânt :).

Un pic de irish în variantă muzicală:


The Dubliners - I'm a Rover
Asculta mai multe audio Muzica




ENYA
Asculta mai multe audio Muzica

Fuziune ibero-celtică

Sau înfrăţirea între popoare :)
Muzică, dans şi veselie. Este atât de simplu... Îmi vine să ţopăi ascultând.
Carlos Nunez şi The Chieftains. Cadou pentru cine trece pe aici.



Omul din Galicia se păstrează în tempo irlandez. Exclamaţii iberice de încântare, din public.

Din Belfast, poezie

(sursa foto)
Profesorul Ciaran Carson este poet (i-au fost tipărite unsprezece volume de poezie), şi romancier (a publicat patru cărţi – acum a sosit timpul să mă laud că am citit romanul Shamrock Tea , o îmbinare excelentă de călătorie în timp şi arta de a spune poveşti).
Ca director al Seamus Heaney Centre for Poetry (de la Queen's University Belfast), Ciaran Carson încearcă să menţină viu interesul studenţilor către literatură, în special către poezie. Şi o face fără emfaza care ar putea însoţi un erudit (da, el chiar este un erudit).

A tradus, de-a lungul timpului, din Baudelaire, Mallarme, Rimbaud, Dante (chiar Divina Comedie) şi… Ştefan Augustin Doinaş.

Anul trecut, a publicat din nou poezie : For All We Know (coperta e în fotografie) s-a numărat printre finaliştii de la Costa Book Awards şi TS Eliot Prize.
Un nou volum (On the Night Watch) va sosi în această primăvară.

Surpriză plăcută: am găsit în numărul de azi al ziarului The Guardian un interviu cu profesorul Carson. O viaţă creionată şi din puterea de a căuta printre cuvinte din limba maternă (în cazul lui, nu există doar una – de mic, a învăţat şi irlandeză, pe lângă engleză).

Un fragment din interviu:
He remembers drifting off to sleep, aged four or five, "and at that time you could still hear horses [in the street], and I would think horse, and then the Irish 'capall', horse, capall, capall, capall." He rolls it around on his tongue. "And the sound of 'capall', to me was horse, whereas 'horse' sounded exotic, and odd."
(…)
"How do you say a thing at all, at the end of the day? How do you say what's in your mind? And as soon as you say what you actually have in mind, it's wrong, isn't it?"

Bonus :
Aici, Ciaran Carson citeşte patru din poemele sale.

Bonus 2 : pentru cititorii noi de poezie (mda, poezia e un fel de Cenuşăreasă a zilelor noastre) – câteva sfaturi de la poetul britanic Simon Armitage. Nu strică niciodată să ştii...

„…E pe potriva omului”

Însemnarea de azi este pentru prietena A. şi pentru prietenele (necunoscute, dar tot prietene le socotesc) Amalia ,Donazz ,Ina,Sisiphe şi Simona
De fapt, pentru oricine trăieşte undeva, departe.

Caminante
Antonio Machado

(…)
Caminante, son tus huellas
el camino y nada más;
caminante, no hay camino,
se hace camino al andar.

Al andar se hace camino
y al volver la vista atrás
se ve la senda que nunca
se ha de volver a pisar.

Caminante, no hay camino
sino estelas en el mar...


Călătorule

Călătorule, sunt urmele tale
drumul şi nimic mai mult;
călătorule, nu există drum,
drumul se face mergând.

Mergând doar croieşti cărare,
iar de te uiţi înapoi,
vezi poteca ce nicicând
n-ai s-o mai străbaţi, mergând.

Călătorule, nu există drum,
ci doar urme peste mare.

(în româneşte de Darie Novăceanu)

După cum spunea Machado tocmai în anul 1912, nu există un drum prestabilit – nu se prepară o reţetă care să fie bună negreşit pentru toată lumea. Cum ar fi să ţi se recomande: pune două grame de hotărâre, unul de noroc, unul de prudenţă şi unul de prieteni şi ai poţiunea reuşitei!

De fapt, tu îţi croieşti o cărare, care se lasă apoi cuminte undeva, în spatele tău. În aceste versuri poţi citi şi despre timp, ani ori alegerile făcute în viaţă, nu e doar un simplu „camino”. „Drumul se face mergând”...

Te aşterni la o asemenea călătorie, străbaţi o viaţă. Ajungi la o întretăiere – o iei la dreapta, la stânga? Nu poţi să te opreşti, chiar dacă plouă ori ninge viscolit. Ai o datorie faţă de tine: „drumul se face mergând”.

Mă gândesc aici la prietene care au avut curajul să cutreiere mii de kilometri şi să se aşeze undeva, departe. Da, curajul. S-au urcat într-un anumit tren, la un timp anume. Au traversat distanţe şi se află (sau vor ajunge) în ţări unde limba lor maternă o vorbesc doar acasă (dând un nou sens conceptului de „acasă”). Trebuie să fii puternic pentru a ajunge într-o depărtare şi mai ales pentru a rămâne acolo. Obstacole se înalţă peste tot: şi aici, şi acolo. Contează doar cum le ţii piept. Bucuriile, la fel – cresc brusc şi le întâmpini, te impregnezi de ele, indiferent de meridiane.

Închei cu vorbele scrise de Nikos Kazantzakis în Zorba Grecul. Le aştern în semn de preţuire şi de gând bun trimis tuturor celor care se află „acolo” :
"Mulţi caută fericirea mai presus de om; alţii mai prejos. Dar fericirea e pe potriva omului."

Later edit:

Mitul irlandezului care a plecat în lume să îşi găsească norocul e ilustrat, printre altele, de o înregistrare de acum 40 de ani cu The Dubliners. Muirsheen Durkin, un cântec despre emigrare. Solistul, Luke Kelly, a făcut parte din trupă încă din 1962, de la înfiinţare.

Marea de pe cer

(sursa fotografiei)

Uneori e suficient să priveşti cerul ca să zăreşti…marea.
Poate că vi s-a întâmplat, din senin, într-o bună zi, să vă uitaţi la nori şi să vedeţi cum închipuie, cu puful lor, un peisaj marin, cu valuri încremenite pe cer. Intră în acţiune un pic de imaginaţie - şi marea se află acolo, sus.

Mi-am amintit de toate acestea când am găsit o poezie a irlandezului Seamus Heaney, laureat Nobel în anul 1995. Fragmentul respectiv nu are nume, ci doar un număr (VIII) şi face parte dintr-un poem numit Lightenings (din volumul Seeing Things, apărut în 1991).

Unii spun că acest motiv, al navei care navighează în oceanul de pe cer, îşi are rădăcinile spre sfârşitul epocii medievale – o legendă asemănătoare apare în Annals of Ulster din 748.

VIII

The annals say: when the monks of Clonmacnoise
Were all at prayers inside the oratory
A ship appeared above them in the air.

The anchor dragged along behind so deep
It hooked itself into the altar rails
And then, as the big hull rocked to a standstill,

A crewman shinned and grappled down the rope
And struggled to release it. But in vain.
'This man can't bear our life here and will drown,'

The abbot said, 'unless we help him.' So
They did, the freed ship sailed, and the man climbed back
Out of the marvellous as he had known it.

Am încercat o traducere:

VIII

În cronici scrie: când călugării din Clonmacnoise
Erau în oratoriu şi se rugau,
Deasupra, în văzduh, s-a arătat o corabie.

Ancora a intrat atât de adânc
Încât s-a înfipt în altar, în balustradă
Iar mai apoi carena s-a oprit din legănare,

Un om din echipaj a aruncat cangea, a coborât pe frânghie
Şi s-a luptat să o desprindă. Dar în zadar.
„Acest om nu poate trăi aici, la noi, se va îneca”

Spuse stareţul, „dacă nu îl ajutăm”. Aşa că
L-au ajutat, au eliberat corabia, omul a urcat la loc
Din minunăţie, ca şi cum ştiuse.

Un interviu proaspăt (publicat chiar azi) al lui Seamus Heaney se află aici, unde Seamus Heaney discută cu un alt poet irlandez, Dennis O'Driscoll, despre începuturile sale literare dar şi despre poezie.

Fragmente:
„ (...) on the one hand, that poetry is an ad hoc reality: you can log-on, log-off; you don't need to know very much, just enter where you like, take what you want and go. But it's also a coherent inner system or order of understanding.”

„ - How can you tell a poem is finished?

- Hard to talk about that. It's an intuition. You see it physically in painters: prowling round a canvas; the body is distressed and stressed and then, when it's finished, the body relaxes. You know when it's not finished at least . . .”

Bonus: Dacă vreţi să îl auziţi pe Heaney însuşi cum citeşte framgmente din Lightenings, inclusiv cel de mai sus.

“Better keep yourself clean and bright; you are the window through which you must see the world”

(În foto: casa lui Shaw din Hertfordshire, Anglia. Şi chioşcul în care îi plăcea să scrie)


Cuvintele din titlu nu îmi aparţin, deşi mi-ar fi plăcut teribil să le aştern eu pe hârtie sau pe net. Ele au fost scrise de George Bernard Shaw, irlandezul care ne-a delectat cu şfichiuiri de bici în cuvinte dar şi cu clopoţei de râs.

Când i s-a acordat premiul Nobel pentru literatură, în 1925, Shaw a uimit din nou o lume întreagă: a primit premiul dar a refuzat banii.

Shaw a plecat din Dublin când avea 17 ani. Ajuns la Londra, a petrecut mii de ore citind în biblioteca din British Museum. S-a căsătorit, după ce a ezitat o perioadă, cu irlandeza Charlotte Payne-Townshend (domnişoara era înstărită iar scriitorul nu dorea să fie etichetat drept „vânător de avere”).
La începutul lui iunie 1898, în ziarul The Star apărea un mic anunţ:
'As a lady and a gentleman were out driving in Charlotte Street, Covent Garden yesterday, heavy shower drove them to take shelter in the office of the Superintendent Registrar there, and in the confusion of the moment he married them. The lady was an Irish lady named Miss Payne-Townshend and the gentleman was George Bernard Shaw'.

A refuzat cu încrâncenare să povestească despre el, să îşi scrie memoriile. Tot ce a avut de spus, a aşezat pe hârtie:
"People keep asking me why I do not write my own biography.

I reply that I am not at all interesting biographically. I have never killed anybody... Now I have had no heroic adventures. Things have not happened to me: on the contrary it is I who have happened to the world; and all that happening has taken the form of books and plays.

Read them or spectate them and you have my whole story: the rest is only leather and prunella, breakfast, lunch, dinner, buttoning and unbuttoning, sleeping and wakening and washing, my routine being just the same as everybody's routine."

În casa din Hertfordshire, Shaw se retrăgea când se sătura de Londra. Acolo se întâlnea cu pacea care îl ajuta să scrie. Şi numai acolo se găsea, în grădină, un chioşc pe care îl echipase cu rotiţe şi care astfel se rotea după soare, cum s-ar spune în poveşti. Sau, mai pragmatic zis, care putea fi mişcat ca să capteze cât mai mult din lumina zilei. Înăuntru – un scaun, o masă şi inspiraţie.

Acolo, în sătucul Ayot Saint Lawrence, a scris Man and Superman, Major Barbara, Pygmalion şi altele. Când se întuneca, scriitorul nu îşi întrerupea munca: micul chioşc beneficia de curent electric. Ba chiar şi de un telefon, prin care putea vorbi cu cei din casă. Îşi punea ceasul deşteptător să sune la ora prânzului, ca să îi amintească de ora de masă. Şi astfel, graţie ingenioasei construcţii din grădină, oricărui musafir nepoftit i se putea spune cu sinceritate deplină: „Domnul nu se află în casă”.

Mai jos, câteva fraze marca George Bernard Shaw:

People are wise in proportion not to their experience but to their capacity for experience.

The test of a man or woman's breeding is how they behave in a quarrel.

People are always blaming their circumstances for what they are. I don't believe in circumstances. The people who get on in this world are the people who get up and look for the circumstances they want, and, if they can't find them, make them.

The only way to avoid being miserable is not to have enough leisure to wonder whether you are happy or not.

The reasonable people adapt themselves to the world; the unreasonable ones persist in trying to adapt the world to themselves.

The only service a friend can really render is to keep up your courage by holding up to you a mirror in which you can see a noble image of yourself.

Progress is impossible without change, and those who cannot change their minds cannot change anything.

A life spent making mistakes is not only more honorable but more useful than a life spent doing nothing.

Youth is a wonderful thing. What a crime to waste it on children.

You have to choose (as a voter) between trusting to the natural stability of gold and the natural stability of the honesty and intelligence of the members of the Government. And, with due respect for these gentlemen, I advise you, as long as the Capitalist system lasts, to vote for gold.

A lifetime of happiness! No man alive could bear it: it would be hell on earth.

You think that you are Ann’s suitor; that you are the pursuer and she the pursued; that it is your part to woo, to persuade, to prevail, to overcome. Fool: it is you who are the pursued, the marked-down quarry, the destined prey.

You see things; and you say “Why?” But I dream things that never were; and I say “Why not?”

If history repeats itself, and the unexpected always happens, how incapable must Man be of learning from experience!

Better keep yourself clean and bright; you are the window through which you must see the world.


Iată-l pe Shaw, într-o înregistrare de acum aproape 80 de ani. În octombrie 1930 George Bernard Shaw a ţinut un mic discurs (after-dinner speech) în onoarea – şi în prezenţa – lui Einstein, la Londra.

Un cantec ca o adiere - Fiddler’s Green

Un cantec scris de John Connolly acum aproape 50 de ani. Porneste de la o veche legenda irlandeza – Fiddler’s Green este un loc mirific, unde merg marinarii obositi de cutreieratul marilor, un fel de capat al drumului lor ce a fost candva numai pe apa. Fiddler’s Green este raiul care i se cuvine fiecarui marinar ostenit, la sfarsitul existentei. Legenda spune ca orice marinar poate gasi un sat paradisiac atunci cand, mergand pe uscat cu o vasla pe umar, ajunge intr-un loc unde oamenii il intreaba ce cara cu el.
Barney McKenna, un veteran al The Dubliners (trupa aparuta…hat…odinioara… tocmai in 1962) simte fiecare cuvant si canta cu demnitate si cu acceptare senina. Senin. Intelept. Isi asuma sensul legendei. Si totusi, cu o sapca pusa hatru pe-o ureche. Superb.



In continuare, Fiddler's Green:
As I walked by the dockside one evening so fair
To view the still water and take the salt air
I heard an old fisherman singing a song
"Oh, take me away boys, my time is not long."

Wrap me up in me oil skins and jumpers
No more on the docks I'll be seen
Just tell me old shipmates
I'm taking a trip, mates
And I'll see you some day on Fiddler's Green

Now Fiddler's Green is a place I've heard tell
Where the fishermen go when they don't go to hell
Where the sky is all clear and the dolphins do play
And the cold coast of Greenland is far, far away

Where the skies are all clear and there's never a gail
And the fish jump on board with one swish of their tail
Where you lie at your leisure, there's no work to do
And the skipper's below making tea for the crew.

Now when you get back on docks and the long trip is through
There's pubs and there's clubs and there's lassies there too
And the girls are all pretty and the beer is all free
And there's bottles of rum growing on every tree.

Now I don't want a harp nor a halo, not me
Just give me a breeze and a good rolling see
I'll play me old squeeze-box as we sail along
With the wind in the riggin' to sing me a song


Si acum, un mic salt in trecut. The Dubliners in Norvegia, in vara lui 1980.
Induiosator Barney, cand il vezi si acum 28 de ani, cantand la fel. Neschimbat in pasiunea lui, doar parul nealbit si barba neagra il situeaza in alt timp.
De privit, ascultat, comparat. Cred ca Barney are nevoie de o singura rasplata: un zambet mare, bun si cald. Aplauzele le poate primi doar la concert. Apropo, The Dubliners vor fi pe scena la Vicar Street, in Dublin, la sfarsitul lui decembrie.