Când afară este zăpadă, oamenii…

(poza lui Megaman)

- stau cu nasul lipit de geam şi admiră peisajul rece, în timp de soba duduie (sau caloriferele transportă cu generozitate agentul termic);

- ies să audă scârţâitul zăpezii sub cizme, apoi…

- fac un om de zăpadă ; dacă vorbim de oameni-englezi, atunci moşul de nea se înalţă la peste 5 metri şi este cel mai înalt din UK ; el poartă numele de Megaman şi este construit în Rossendale (Lancashire) de pompierul Jan Czugalinski ; nu doar că lumea a făcut ochii mari de uimire dar Megaman (lungite-i fie zilele) a avut un scop nobil : a reuşit să strângă în trei zile vreo 1 500 de lire sterline pentru serviciul de urgenţă North West Air Ambulance.

- stau la coadă ; în cazul oamenilor-pensionari-englezi, coada ţine peste noapte şi este hazlie, în pofida temperaturii câinoase (-5 grade Celsius); înfofoliţi în haine şi pături, cu saci de dormit, scaune şi glume, ei s-au încolonat disciplinaţi ca să îşi asigure un loc la închirierea de căsuţe pe Avon Beach, Dorset ; căsuţele sunt la mare căutare pentru perioada aprilie-septembrie iar coada în această zonă reprezintă deja o tradiţie anuală.

- pot dobândi un premiu de la Royal Society of Chemistry dacă demonstrează că pe zăpada nemiloasă care a lovit Anglia au avut curajul să ajungă la muncă; dacă au dovedit altruism faţă de concetăţeni, cu atât mai bine:
“The Royal Society of Chemistry is inviting accounts and pictures, if possible, of people who have fought their way through to, or from, their workplaces undeterred by deteriorating weather and transportation.
Those who have stopped to aid others will get special consideration.
Evidence demonstrating pluck, selflessness, and patience can be sent as emails, letters and images, still or moving. Closing date is 21 January 2010.”

- merg la pantomimă; din cauza zăpezii, doar câţiva spectatori au reuşit să ajungă la sala de 350 de locuri a teatrului Carriageworks din Leeds; dar show must go on ! Spectacolul s-a ţinut în faţa a patru adulţi şi cinci copii, absolut toţi spectatorii fiind entuziasmaţi de “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”.

Arta de a sta de vorbă

(sursa foto)

Există o reţetă a unei conversaţii bune? A conversa adică a sta la taclale, a sporovăi etc. Fără un scop anume.

Daniel Menaker şi-a lansat în aceste zile cartea A Good Talk: The Story and Skill of Conversation. Cred că omul se pricepe la cuvinte, doar a lucrat ani în şir la Random House şi la The New Yorker - unde a publicat scriitori necunoscuţi la acea vreme, precum Jennifer Egan ori Michael Cunningham.

Cartea lui încearcă să sărbătorească arta de a sta de vorbă. Cândva era o artă la mare căutare dar trebuie să recunosc: mailul, messengerul, twitterul şi alte minuni moderne au cam detronat-o.

Unii oameni se nasc cu elocvenţă, alţii o dobândesc dacă o caută; unii sunt plictisitori când enunţă lucruri altminteri importante, pe alţii i-ai asculta oricând vorbind despre orice fleac ; unii se exprimă mai bine în scris decât la un taifas etc. Mie mi s-a întâmplat să casc discret după o cantitate prea mare de vorbe deşertate tip fluviu în urechile mele. Sau să mi se împăienjenească ochii după ce interlocutoarea făcea, pe nerăsuflate, zeci de salturi sprinţare de la un subiect la altul, împănate cu consideraţii asupra vieţii, în timp ce eu de abia apucam să strecor câte un « Daaa ? » în pauza ei de respiraţie.

Daniel Menaker nu a scris un self help book dar nici o lucrare ştiinţifică, pentru lingvişti. Cartea se situează la graniţă, fiindcă e ambalată în umor. Vorbeşte despre etapele unei conversaţii(intră un pic în pragmatică), prezintă şi o scurtă istorie dar relatează şi situaţii comice ori dileme. Cât de bine încasezi o glumă ? Şi dacă nu e o glumă, ci o mică răutate, cum reacţionezi ? Şi tot aşa.

Tot el precizează: "absence of direct utility" este regula pentru conversaţie. "If it is all immediate usefulness, then we call it trigonometry class or a conference call or 'This Old House.' "

Am descoperit cartea lui Menaker şi la o librărie de la noi.

Eu zic că o conversaţie bună este ca un ping-pong; nu pot rezista la un monolog neîntrerupt.

Chiar aşa! Leapşa!
1. Când ai o conversaţie interesantă?

2. Ce te plictiseşte într-o conversaţie?

Către White Noise, Capricornk13, Danangib, Ionela, Coryamor.

Şi bineînţeles: cine doreşte, să poftească.

Cântece care anulează geografia

(sursa foto)

Câţiva artişti din colţurile lumii s-au adunat să cânte împreună. Deşi au rămas acasă, au reuşit – din SUA până în Rusia, trecând prin Africa şi India, melodia continuă.

Un grup de idealişti demonstrează cuminte că muzica anulează geografia ori diferenţele culturale.

Proiectul lor - Playing for Change.

Pentru cine vrea să ia un banner şi să spună lumii despre ei – aici.

El pueblo en el que nunca pasa nada

(surse foto)

La inevitabila întrebare „Ce mai faci?”, politicos este să răspunzi scurt: „Bine, mulţumesc”. Nu are rost să îţi împovărezi interlocutorul cu toate amănuntele zilei sau, mai rău, cu tristeţi; există o excepţie: când vorbeşti cu un prieten apropiat (what are friends for, nu-i aşa?).

Cineva răspundea: „Slavă Domnului, monoton” şi în acest caz „monoton” avea valenţa lui „la adăpost de surprize neplăcute sau de nenorociri”. Cuvântul monoton aducea cu sine o umbrelă mare care ocrotea de ploi sau de arsuri toride.

Din întâmplare am dat peste o posibilă destinaţie pentru 2010, numai bună să anuleze extremele. Se numeşte Miravete de la Sierra şi este cunoscută şi ca « satul în care nu se întâmplă niciodată nimic ».

Iată că undeva există linişte şi parcă nici picior de criză. Se află în provincia spaniolă Teruel (Aragon) şi legenda spune că numără numai 12 suflete. O biserică, un soare, cărămiziul stins al caselor, străduţe pe care nu a călcat vreo roată de maşină… Aşa sunt toate parcă de la începutul lumii iar timpul curge cu altă măsură.

Să ne ocupăm şi de latura practică : turistul găseşte loc de cazare în Casa de la cura, clădire din secolul al XVI-lea (25 euro de persoană) sau în unul din cele două apartamente din Casa rural, cu vedere spre râu (53 de euro pentru 2 persoane, 84 pentru patru persoane).

Să nu uit: cum se ajunge în Miravete de la Sierra, de pe aeroporturile spaniole ; as easy as a pie…

Dacă vă vine greu să credeţi că mai există locuri fără zarvă comercială, fără zeci/sute de turişti în goană, scânteind din aparatele de fotografiat pentru foldere cu amintiri, daţi o raită prin Miravete de la Sierra aflată la un clic depărtare. Pe mine m-a încântat.

Câteva zile în pace, o paranteză de la treburi … avea dreptate Jerome K. Jerome: „E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nici o scofală să nu faci nimic, atunci când nu ai nimic de făcut. A pierde timpul, în cazul acesta, este chiar o ocupaţie şi încă una foarte istovitoare. ”

Închei hoinăreala virtuală cu puţin dans tradiţional aragonez: jota.