"I speak of new cities and new people. I tell you the past is a bucket of ashes. I tell you yesterday is a wind gone down, a sun dropped in the west. I tell you there is nothing in the world only an ocean of to-morrows, a sky of to-morrows. I am a brother of the cornhuskers who say at sundown: To-morrow is a day." Carl Sandburg, Prairie (1918)
I am Connor MacLeod of the Clan MacLeod. I was born in 1518 in the village of Glenfinnan on the shores of Loch Shiel. And I am immortal. Astfel glăsuia Christopher Lambert în Nemuritorul, cu peste 20 de ani în urmă. Paranteză – mi-a plăcut enorm filmul, la vremea lui. Închid paranteza.
Peste ani. 2009. Un alt clan scoţian, MacKenzie pe numele său, va fi privit de ochi internaţionali. Povestea este spusă de ultimul urmaş al clanului şi începe astfel: He was my father, that’s all, and I was elsewhere at the time of his passing.
Aceasta este fraza de deschidere a romanului MacKenzie's Issue, care dospeşte în timp real. Pentru că apare pe Twitter.
Autorul, scoţianul Peter Urpeth, este romancier şi Writing Development Coordinator la HI-Arts (Highlands & Islands Arts Ltd). El a emis primul ciripit/tweet de roman pe 21 octombrie. A postat frazele şi pe blogul său şi aşteaptă comentarii de la cititori. Va dezvolta spontan cartea, fiindcă nu are un plan stabilit. Trimite cel puţin o frază pe zi (condiţionat fiind de cele 140 de caractere pentru Twitter).
E interesant să asişti la creşterea unui roman, nu?
Filmul Highlander. “You must leave her, brother” i-a spus Ramirez (interpretat de Sean Connery) lui Connor MacLeod (Christopher Lambert). Amândoi purtau blestemul plimbatului prin secole. Ramirez, care dăduse piept cu mai multe trăiri, încerca să îl ferească pe Connor de durerea clipei când cei dragi, atinşi firesc de scurgerea timpului, vor îmbătrâni şi se vor stinge, rând pe rând. El avea să treacă prin vreme cu o tinereţe veşnică. Connor nu l-a ascultat şi a trăit prima durere intensă.
Versuri scrise de Brian May (din Queen), special pentru Highlander şi cântate aici de Freddie Mercury; sunt şi scene din filmul iniţial, din 1986, înainte să apară celelalte părţi ori serialul.
There's no time for us There's no place for us What is this thing that builds our dreams yet slips away from us? Who wants to live forever?
Mai spune Brian May prin vocea lui Freddie:
But touch my tears with your lips Touch my world with your fingertips And we can have forever And we can love forever Forever is our today
Mă gândesc că pentru noi, oamenii de rând, valabilă este doar situaţia inversă – adică today is our forever. Fiindcă mereu trăim ziua prezentă, nu trecutul şi nici viitorul. Doar în gând poţi face incursiuni în trecut ori îţi croieşti planuri menite să apropie un viitor. În rest… ancora se află în today. Şi este minunat astfel.
Grozav îmi place netul !!! Am găsit secretul călătoriei în timp pentru oricine, merită să postez aici cuvintele:
“We all have our time machines. Some take us back, they're called memories. Some take us forward, they're called dreams.”
Nu a spus-o un filosof şi nici un scriitor, ci un actor: Jeremy Irons (da, da, recunosc, e unul din actorii mei favoriţi).
Frumuseţea prezentului e conţinută şi într-o prelungire a sa care ne este promisă : ziua de mâine. Romancierul englez Arnold Bennett a sintetizat foarte bine darul dat de ideea de acum:
“You wake up in the morning, and lo! your purse is magically filled with twenty-four hours of the magic tissue of the universe of your life. (…)You can only waste the passing movements. You cannot waste tomorrow. It is kept for you. ”
Aşa că să ne bucurăm de ACUM. Care găzduieşte şi cadoul unor veselii viitoare. Îmi place să cred aceasta.
Un fost James. James Bond. La cel mai mare festival. De carte. Astăzi.
Întrebare: La care eveniment al Edinburgh Book Festival s-au vândut toate biletele în mai puţin de o oră (vorbesc aici de luna iunie, când au fost puse în vânzare)? Răspuns: La lansarea cărţii lui Sean Connery, pe care acesta a scris-o împreună cu prietenul său Murray Grigor - regizor şi scenarist. Scoţian, bineînţeles.
Being a Scot se numeşte volumul. Este vorba de autobiografia acestui "post-war Clark Gable", după cum a fost numit actorul de origine scoţiană. Indiana Jones, Casa Rusia, James Bond şi câte şi mai câte filme ... însă aceeaşi eleganţă de a juca plus masculinitate exprimată (fără stridenţă) prin voce, privire şi aplomb. Iar dacă Edinburgh înseamnă şi oraşul natal al lui Sir Sean, pentru ca Being a Scot să ajungă la cititori nici că se putea găsi o ocazie mai bună decât festivalul de carte.
O coincidenţă (oare?): lansarea autobiografiei coincide cu ziua de naştere a lui Sir Sean – el împlineşte astăzi 78 de ani ! Când i-o fi adunat?! Cei doi autori au înregistrat şi un filmuleţ(durează cu puţin peste 3 minute) care să trezească interesul publicului pentru Being a Scot (dacă mai era nevoie...)
În carte există un Sean Connery într-o ipostază neaşteptată – s-a îndeletnicit şi cu distribuţia laptelui, când locuia în Edinburgh – dar şi elemente de adâncime, cum ar fi studierea vieţii culturale scoţiene, reprezentată de poetul Robert Burns, romancierul Sir Walter Scott şi Maria Stuart, Regina Scoţilor.
Se cuvine în încheiere ca, alături de clasicul La mulţi ani, să se găsească şi un pic de muzică scoţiană. Scotland the Brave, imn neoficial al Scoţiei, spune:
Hark, when the night is falling Hear! Hear the pipes are calling, Loudly and proudly calling, Down thro' the glen. There, where the hills are sleeping, Now feel the blood a-leaping, High as the spirits of the old Highland men.
În varianta instrumentală (cimpoi, tobe etc):
Later edit:
Anul trecut am văzut Finding Forrester, cu un Sean Connery morocănos, scriitor retras din lume, aproape acrit şi sastisit de toate, care devine mentorul unui tânăr de culoare şi învaţă din nou să interacţioneze cu oamenii. Literatură, prietenie şi o lecţie de viaţă. Merită văzut. De mai multe ori. Trailerul:
(către toţi cei care iubesc să răsfoiască şi să citească o carte)
Ce vedeţi mai sus înseamnă Wigtown, un orăşel scoţian şi un adevărat paradis al cărţilor (noi-nouţe şi second hand). Mai precis, vedeţi câteva din locurile unde se vând cărţi. Librării tihnite şi anticariate impregnate de parfumul anilor trecuuuuţi, în care poţi răsfoi pe îndelete (eventual cu o cafea alături), şi un aer patriarhal asezat peste toţi şi toate. Peste un sfert de milion de cărţi aşteaptă să fie degustate.
Ce nu auziţi, sunt câteva oftaturi adânci, emise de mine. Fiindcă pe la sfârşitul lui septembrie (cu exactitate, în intervalul 26 septembrie-5 octombrie) acolo se va întîmpla ceva. Acel “ceva” mă face să înţeleg ce simte o persoană bulimică aflată în faţa unui platou cu prăjituri: doamnelor şi domnilor… Wigtown Book Festival!
Wigtown reprezintă booktown-ul Scoţiei, adică o aşezare (plină de librării şi de anticariate) care atrage iubitorii de cărţi şi unde se desfăşoară în fiecare an festivalul de literatură. Dacă cineva ajunge prin acest colţ de rai, să-mi dea de ştire…
Wigtown se află în Dumfries and Galloway, ţinutul care l-a găzduit pe Robert Burns. Poetul naţional al Scoţiei a trăit în Ellisland şi în Dumfries; cred că mai toată lumea a auzit de Auld Lang Syne (versuri aici, pentru cine vrea), care ulterior a devenit cântec pentru Hogmanay şi noaptea Anului Nou.
Închei cu Mairi Campbell, cântând cu o voce cristalină Auld Lang Syne.
