Gaudeamus 2008 – variantă subiectivă

(sursa foto)

Azi, într-o zi de sâmbătă neprietenoasă, adică înfruntând ploaia şi vântul şi frigul (ştiam de la meteo de schimbarea vremii dar niciodată nu eşti gata pentru aşa ceva), am ajuns în Pavilionul Romexpo, să văd cum se mai simte Gaudeamus anul acesta.

Biletul nu costă mult (3.5 lei) şi, până intru, încerc să vorbesc eu cu mine, ca să nu devin bulimică de cărţi… tendinţele există, le-am mai verificat de câteva ori - mă enervează doar că nu reuşesc să citesc în ritmul în care cumpăr.

E aproape ora 11 aşa că furnicarul nu e mare. La intrare, în hol, câteva standuri cu pietre semipreţioase, cristale şi podoabe femeieşti. Complet neinteresante, în opinia mea, fiindcă se află într-o vecinătate care nu le acordă mari şanse. Dacă ar fi fost vorba de alt context...

Un centru de informare, în capul scărilor, te ajută să te orientezi prin marea de edituri ce e gata să te înghită. Touch-screen-uri (parcă aşa se numesc) îţi indică unde se află editura cutare sau, dacă te inhibă digitalizarea, alături se află 2-3 persoane care îţi dau coordonatele cerute.

Interesant amănunt mioritic: lângă standul unei edituri se află un om care vinde ceva neaşteptat pentru un târg de carte - ţine în mâna stângă un mănunchi de curele din piele iar pe antebraţul drept se află o blană de oaie.

Văd o coadă groscioară, vreo 20-30 de persoane. Merg spre tejghea – oare ce cumpără oamenii care de abia ridică o pungă voluminoasă? Mă lămuresc cu uimire că lumea stă la coadă – ca pe vremuri la carne – pentru "Istoria critică a literaturii române" de Nicolae Manolescu, editura Paralela 45. Nu credeam că există atâţia împătimiţi de literatură, care să nu fie inhibaţi de preţ - costă 200 lei noi la stand şi văd că se vinde ca pâinea caldă. Cântăreşte destul de greu, şi aici nu vorbesc de valoarea cărţii – sunt convinsă că profesorul Manolescu a produs un volum excelent – ci mă gîndesc la câte kilograme urmează să car, pe lângă cele trei pungi care mi-au crescut în mână, aşa că plec de acolo. La urma-urmei, cartea se poate comanda online.

Pe măsură ce trec minutele, se formează îmbulzeală. Oameni hipnotizaţi de nu-ştiu-ce trec pe lângă tine, îmbrâncindu-te mai mult sau mai puţin discret. La standul unei edituri, când începi să răsfoieşti, descoperi că miroase intens a friptură la grătar. Angajaţii, stânjeniţi, explică: e un restaurant în preajmă. E cald, e înghesuială, e România, e cazul să plec acasă.

Achiziţiile mele sunt următoarele (restul de cărţi ce le poftesc vor sosi la mine prin bunăvoinţa Internetului):

"Cetăţeanul Kane. "Romanul” unui film", de Tudor Caranfil, editura Cartea Românească - Polirom (nu pot să uit cum ascultam fascinată orice ediţie din Vârstele peliculei; Caranfil senior are un farmec în vorbire şi în scris care este foarte greu de întâlnit la criticii băţoşi ori studiat-nonconformişti din ziua de azi. El ştie să te facă să iubeşti filmul).
Nota bene: Caranfil şi-a mai lansat în târg un volum, "Dictionar universal de filme", editura Litera Internaţional - o muncă titanică, de peste 1000 de pagini, analiza a peste 10.000 de filme; sunt convinsă că această carte i-a adus o mare bucurie.

"România sub regimul comunist", de Dennis Deletant, editura Fundaţia Academia Civică (profesorul Deletant este un erudit care studiază România de peste 40 de ani şi predă cursuri de studii româneşti la University of Central London şi la University of Amsterdam).

"Horaţiu despre Mălăele", editura Elena Francisc Publishing (fiindcă regizorul, actorul şi caricaturistul Mălăele este deţinătorul unui sarcasm fascinant, pe care l-am întrezărit şi cât am răsfoit cartea; uneori îmi dă impresia că râde pentru că nu vrea să plângă).

"Doamne si Domni la răspântii bucureştene" (lansată anul acesta) şi "Alte povesti ale Doamnelor şi Domnilor din Bucureşti" (ediţie 2006) de Victoria Dragu Dimitriu, ambele apărute la editura Vremea. Autoarea a stat de vorbă cu exponenţi ai Bucureştiului de odinioară şi a pus cap la cap fărâme de vieţi şi de istorie, într-o îmbinare ingenioasă de literatură şi istorie, fără a cădea în patima didacticismului.

Album Michelangelo, apărut la editura Aquila(Oradea). Condiţii grafice excelente şi texte care îţi spun câte o poveste despre pictorul şi sculptorul renascentist. În vremea şcoalii generale, am găsit în bibliotecă „Agonie şi extaz” a lui Irving Stone, apoi am căutat un album şi am descoperit că Michelangelo avea dreptate: din fiecare bloc pe care îl cioplea, el nu a făcut decât să înlăture marmura de prisos, pentru a ajunge la sculptura care se ascundea înăuntru.

Cele mai bune cărţi din 2008

(sursa foto)

Care sunt opiniile britanicilor pe o temă menită să nască nesfârşite polemici ori ridicări de sprânceană?

New Statesman, prin câţiva critici şi comentatori, prezintă pe scurt cărţi ale anului 2008 care ar candida la titlul de „cele mai bune”. Printre ele se află volume precum Nothing to Be Frightened of (Julian Barnes), The Spy Who Tried to Stop a War (Marcia şi Thomas Mitchell) dar şi How to Talk About Books You Haven't Read (Pierre Bayard) – he, he...despre aceasta din urmă am scris acum câteva luni. Lista completă a celor mai bune cărţi ale anului, după cuvântul lui New Statesman, se află aici.

Nici Spectator nu se lasă mai prejos. Câţiva cronicari şi-au pus ochelarii şi au conceput topuri personale ale celor mai bune cărţi apărute în 2008. De la Armageddon in Retrospect (o colecţie de povestiri nepublicate pînă acum ale lui Kurt Vonnegut) şi până la Chesterton and the Romance of Orthodoxy (William Oddie). Cei de la Spectator aduc în plus reversul medaliei – cărţi din 2008 care nu le-au plăcut. Citiţi pe larg aici despre cărţi bune şi cărţi mai puţin bune, în opinia lor.

Narcise de la Jeremy Irons

(foto: lacul Ullswater, Anglia)

Când hoinărea pe malurile lacului Ullswater şi s-a întâlnit cu mii de narcise, William Wordsworth şi-a găsit cuvintele pentru I Wandered Lonely as a Cloud (poezie cunoscută şi ca The Daffodils). Era prin 1802. Poet romantic, Wordsworth a privit episodul cu narcisele ca pe un rezervor de frumuseţe, la care va recurge ori de câte ori se va simţi trist sau singur:

I wandered lonely as a cloud
That floats on high o'er vales and hills,
When all at once I saw a crowd,
A host of golden daffodils;
Beside the lake, beneath the trees,
Fluttering and dancing in the breeze.

Continuous as the stars
that shine and twinkle on the Milky Way,
They stretched in never-ending line
along the margin of a bay:
Ten thousand saw I at a glance,
tossing their heads in sprightly dance.

The waves beside them danced; but they
Out-did the sparkling waves in glee:
A poet could not but be gay,
in such a jocund company:
I gazed - and gazed - but little thought
what wealth the show to me had brought:

For oft, when on my couch I lie
In vacant or in pensive mood,
They flash upon that inward eye
Which is the bliss of solitude;
And then my heart with pleasure fills,
And dances with the daffodils.

Au trecut peste 200 de ani de atunci. Poezia a căpătat mai multe voci care au dus-o prin lume. Dintre ele, am ales-o pe cea a lui Jeremy Irons: gravă dar caldă, dicţie perfectă. Un cadou virtual pentru oricine trece pe aici. De ascultat şi purtat la ureche, ca pe un cercel.

Poveste suprarealistă: Dali - Banderas - Pacino

(credit foto Carl Van Vechten)

Salvador Dali va fi prezent din nou pe marile ecrane. De data aceasta asistăm la o inflaţie de producţii despre viaţa pictorului: la anul încep filmările la Dali (regia Simon West, englezul care a făcut Con Air şi Lara Croft: Tomb Raider), cu Antonio Banderas în rolul principal. Spaniolul se află într-un stadiu avansat al negocierilor, afirmă Variety. Pelicula va înfăţişa cei opt ani pe care pictorul i-a trăit în America (1940-1948), precum şi scandalurile din ultima perioadă a vieţii lui.

Fac un mic popas în "perioada SUA": acolo, Dali a lucrat cu Disney la Destino (cred că este un caz unic – producţia, care durează şapte minute, a fost lansată după 58 de ani). Întâlnirea cu Hitchcock s-a concretizat în colaborarea la Spellbound (Fascinaţie este numele sub care a fost difuzat în România), cu Ingrid Bergman şi Gregory Peck în rolurile principale. Dali a conceput imaginile visului pe care îl povesteşte Gregory Peck în film.

În 2009, un alt film, Dali & I: The Surrealist Story, îl va avea pe Al Pacino în chip de Dali. El va fi văzut şi prin ochii lui Stan Lauryssens, un negustor de artă care i-a fost prieten. Dali & I cuprinde perioada anilor '60-'80. Regia: Andrew Niccol (vă mai amintiţi de S1m0ne? Niccol a scris şi scenariul de la Gattaca şi The Truman Show).

Dacă vă gândeaţi că doua biografii înseamnă destul de mult, aflaţi ca vine şi al treilea Dali, mai precis Little Ashes, interpretat de Robert Pattinson. Nu ştiţi cine e Robert Pattinson? Cedric Diggory din Harry Potter şi pocalul de foc. Al treilea Dali se va îndeletnici cu perioada de tinereţe a pictorului.

Şi dacă tot au în comun Banderas şi Al Pacino această aglomeraţie de filme despre excentricul şi suprarealistul Dali, m-am gândit să mai găsesc un element care îi uneşte.

Am descoperit, graţie generosului youtube, că amândoi dansează tango. Banderas (în Take the Lead) vibrează cu sânge fierbinte latino, smucit şi pasional. Pacino (în Parfum de femeie) urmăreşte ritmul "Por una cabeza" cu o graţie tristă, pentru a-şi demonstra că încă mai poate fi bărbat, chiar dacă vederea l-a părăsit.

Marea de pe cer

(sursa fotografiei)

Uneori e suficient să priveşti cerul ca să zăreşti…marea.
Poate că vi s-a întâmplat, din senin, într-o bună zi, să vă uitaţi la nori şi să vedeţi cum închipuie, cu puful lor, un peisaj marin, cu valuri încremenite pe cer. Intră în acţiune un pic de imaginaţie - şi marea se află acolo, sus.

Mi-am amintit de toate acestea când am găsit o poezie a irlandezului Seamus Heaney, laureat Nobel în anul 1995. Fragmentul respectiv nu are nume, ci doar un număr (VIII) şi face parte dintr-un poem numit Lightenings (din volumul Seeing Things, apărut în 1991).

Unii spun că acest motiv, al navei care navighează în oceanul de pe cer, îşi are rădăcinile spre sfârşitul epocii medievale – o legendă asemănătoare apare în Annals of Ulster din 748.

VIII

The annals say: when the monks of Clonmacnoise
Were all at prayers inside the oratory
A ship appeared above them in the air.

The anchor dragged along behind so deep
It hooked itself into the altar rails
And then, as the big hull rocked to a standstill,

A crewman shinned and grappled down the rope
And struggled to release it. But in vain.
'This man can't bear our life here and will drown,'

The abbot said, 'unless we help him.' So
They did, the freed ship sailed, and the man climbed back
Out of the marvellous as he had known it.

Am încercat o traducere:

VIII

În cronici scrie: când călugării din Clonmacnoise
Erau în oratoriu şi se rugau,
Deasupra, în văzduh, s-a arătat o corabie.

Ancora a intrat atât de adânc
Încât s-a înfipt în altar, în balustradă
Iar mai apoi carena s-a oprit din legănare,

Un om din echipaj a aruncat cangea, a coborât pe frânghie
Şi s-a luptat să o desprindă. Dar în zadar.
„Acest om nu poate trăi aici, la noi, se va îneca”

Spuse stareţul, „dacă nu îl ajutăm”. Aşa că
L-au ajutat, au eliberat corabia, omul a urcat la loc
Din minunăţie, ca şi cum ştiuse.

Un interviu proaspăt (publicat chiar azi) al lui Seamus Heaney se află aici, unde Seamus Heaney discută cu un alt poet irlandez, Dennis O'Driscoll, despre începuturile sale literare dar şi despre poezie.

Fragmente:
„ (...) on the one hand, that poetry is an ad hoc reality: you can log-on, log-off; you don't need to know very much, just enter where you like, take what you want and go. But it's also a coherent inner system or order of understanding.”

„ - How can you tell a poem is finished?

- Hard to talk about that. It's an intuition. You see it physically in painters: prowling round a canvas; the body is distressed and stressed and then, when it's finished, the body relaxes. You know when it's not finished at least . . .”

Bonus: Dacă vreţi să îl auziţi pe Heaney însuşi cum citeşte framgmente din Lightenings, inclusiv cel de mai sus.

“Better keep yourself clean and bright; you are the window through which you must see the world”

(În foto: casa lui Shaw din Hertfordshire, Anglia. Şi chioşcul în care îi plăcea să scrie)


Cuvintele din titlu nu îmi aparţin, deşi mi-ar fi plăcut teribil să le aştern eu pe hârtie sau pe net. Ele au fost scrise de George Bernard Shaw, irlandezul care ne-a delectat cu şfichiuiri de bici în cuvinte dar şi cu clopoţei de râs.

Când i s-a acordat premiul Nobel pentru literatură, în 1925, Shaw a uimit din nou o lume întreagă: a primit premiul dar a refuzat banii.

Shaw a plecat din Dublin când avea 17 ani. Ajuns la Londra, a petrecut mii de ore citind în biblioteca din British Museum. S-a căsătorit, după ce a ezitat o perioadă, cu irlandeza Charlotte Payne-Townshend (domnişoara era înstărită iar scriitorul nu dorea să fie etichetat drept „vânător de avere”).
La începutul lui iunie 1898, în ziarul The Star apărea un mic anunţ:
'As a lady and a gentleman were out driving in Charlotte Street, Covent Garden yesterday, heavy shower drove them to take shelter in the office of the Superintendent Registrar there, and in the confusion of the moment he married them. The lady was an Irish lady named Miss Payne-Townshend and the gentleman was George Bernard Shaw'.

A refuzat cu încrâncenare să povestească despre el, să îşi scrie memoriile. Tot ce a avut de spus, a aşezat pe hârtie:
"People keep asking me why I do not write my own biography.

I reply that I am not at all interesting biographically. I have never killed anybody... Now I have had no heroic adventures. Things have not happened to me: on the contrary it is I who have happened to the world; and all that happening has taken the form of books and plays.

Read them or spectate them and you have my whole story: the rest is only leather and prunella, breakfast, lunch, dinner, buttoning and unbuttoning, sleeping and wakening and washing, my routine being just the same as everybody's routine."

În casa din Hertfordshire, Shaw se retrăgea când se sătura de Londra. Acolo se întâlnea cu pacea care îl ajuta să scrie. Şi numai acolo se găsea, în grădină, un chioşc pe care îl echipase cu rotiţe şi care astfel se rotea după soare, cum s-ar spune în poveşti. Sau, mai pragmatic zis, care putea fi mişcat ca să capteze cât mai mult din lumina zilei. Înăuntru – un scaun, o masă şi inspiraţie.

Acolo, în sătucul Ayot Saint Lawrence, a scris Man and Superman, Major Barbara, Pygmalion şi altele. Când se întuneca, scriitorul nu îşi întrerupea munca: micul chioşc beneficia de curent electric. Ba chiar şi de un telefon, prin care putea vorbi cu cei din casă. Îşi punea ceasul deşteptător să sune la ora prânzului, ca să îi amintească de ora de masă. Şi astfel, graţie ingenioasei construcţii din grădină, oricărui musafir nepoftit i se putea spune cu sinceritate deplină: „Domnul nu se află în casă”.

Mai jos, câteva fraze marca George Bernard Shaw:

People are wise in proportion not to their experience but to their capacity for experience.

The test of a man or woman's breeding is how they behave in a quarrel.

People are always blaming their circumstances for what they are. I don't believe in circumstances. The people who get on in this world are the people who get up and look for the circumstances they want, and, if they can't find them, make them.

The only way to avoid being miserable is not to have enough leisure to wonder whether you are happy or not.

The reasonable people adapt themselves to the world; the unreasonable ones persist in trying to adapt the world to themselves.

The only service a friend can really render is to keep up your courage by holding up to you a mirror in which you can see a noble image of yourself.

Progress is impossible without change, and those who cannot change their minds cannot change anything.

A life spent making mistakes is not only more honorable but more useful than a life spent doing nothing.

Youth is a wonderful thing. What a crime to waste it on children.

You have to choose (as a voter) between trusting to the natural stability of gold and the natural stability of the honesty and intelligence of the members of the Government. And, with due respect for these gentlemen, I advise you, as long as the Capitalist system lasts, to vote for gold.

A lifetime of happiness! No man alive could bear it: it would be hell on earth.

You think that you are Ann’s suitor; that you are the pursuer and she the pursued; that it is your part to woo, to persuade, to prevail, to overcome. Fool: it is you who are the pursued, the marked-down quarry, the destined prey.

You see things; and you say “Why?” But I dream things that never were; and I say “Why not?”

If history repeats itself, and the unexpected always happens, how incapable must Man be of learning from experience!

Better keep yourself clean and bright; you are the window through which you must see the world.


Iată-l pe Shaw, într-o înregistrare de acum aproape 80 de ani. În octombrie 1930 George Bernard Shaw a ţinut un mic discurs (after-dinner speech) în onoarea – şi în prezenţa – lui Einstein, la Londra.

Nobel pentru literatură

Câştigătorul premiului Nobel pentru literatură va fi anunţat joi, 9 octombrie. Până atunci, criticii şi cititorii freamătă iar lumea literară îşi dă cu părerea. Nimeni nu ştie cu certitudine nominalizaţii. Numele lor vor fi făcute publice de abia peste 50 de ani, aceasta este regula. Mulţi îl dau ca favorit pe scriitorul francez Jean-Marie Gustave Le Clézio. La noi i-au apărut: în 1979 Procesul-verbal (editura Univers), în 1982 Potopul (editura Facla), în 1989 Căutătorul de aur (editura Univers), în 1993 Primăvara şi alte anotimpuri (editura Univers) şi în 2004 Diego şi Frida, la editura Paralela 45. Dacă mai are vreo scriere tradusă în română, aştept completări.

Maria Schotterius, care coordonează paginile culturale din cotidianul suedez "Dagens Nyheter", a întocmit o listă cu posibili laureaţi. O surpriză plăcută pentru români: pe listă se află şi Herta Muller, scriitoare germană de origine română.
Şi site-ul TV5 vorbeşte despre aceasta.
Trei cărţi i-au apărut doamnei Muller, la Polirom. Iar biografia o găsiţi aici
La sfârşitul lui septembrie, Herta Muller s-a aflat la ICR Stockholm, pentru un dialog legat de cel mai recent proiect literar al domniei sale.

Ce frumos ar fi… Pe lângă faptul că, până acum, doar 11 scriitoare au primit Nobelul pentru literatură (din 104 laureaţi), îndrăznesc să mă gândesc la o Românie alăturată Nobelului.
Redau mai jos lista doamnelor cărora li s-a acordat premiul Nobel pentru literatură:
Selma Lagerlöf, Grazia Deledda, Sigrid Undset, Pearl S. Buck, Gabriela Mistral, Nelly Sachs, Nadine Gordimer, Toni Morrison, Wislawa Szymborska, Elfriede Jelinek şi Doris Lessing.

Până acum, ţara noastră a apărut de două ori (dar nu la secţiunea de literatură): prin George Emil Palade (Nobel pentru Medicină în 1974) şi Elie Wiesel (Nobel pentru Pace în 1986).

Să îndrăznim să visăm?…

Biblioterapie cu experţi

(Foto de pe site)

Pentru cei care simt că scot fum de la presiunile vieţii moderne, există acum o anumită scăpare, prin intermediul cărţilor. Câţiva autori, printre care se numără Alain de Botton şi Robert Macfarlane au iniţiat un remediu contra stresului care îl pândeşte pe omul modern.

Pe strada londoneză Marchmont, la numărul 70, a apărut Şcoala vieţii. Din păcate, în limba română deţine o conotaţie…hmm…specială (expresia “io am şcoala vieţii” mi se pare demnă de gura unui manelist al timpurilor noastre), în consecinţă voi recurge la denumirea englezească, “The School of Life”.

După această introducere cam neserioasă, să trecem la aspecte mai consistente.

Noutate absolută: ţi se prescriu cărţi (da, da, e un fel de reţetă) pentru o incursiune într-un anumit domeniu – ideea este că ai nevoie de cărţile potrivite, nu de maculatură. Dar fiindcă în lumea asta mare se publică vreo două cărţi în fiecare minut, de unde ştii pe care să o alegi?! Atunci intră în acţiune un biblioterapeut – faţă în faţă, ori la telefon sau prin mail. Orice nevoi spirituale ai avea, ţi le rezolvă.

La School of Life există şi experţi cu care te poţi întâlni pentru o discuţie în domeniul în care sunt maeştri. Costă 50 de lire pe oră şi ai nevoie de o programare. Ori măcar poţi vorbi cu ei la telefon sau prin intermediul mailului. Advertising, conversaţie, istoria artei, matematică etc. – lista completă a specializărilor se află aici.

Fraţii de peste Ocean ai britanicilor au aflat de iniţiativă. Iată un articol cât se poate de proaspăt, din New York Times.

Şi a fost Leonard Cohen...

(poza de aici)
Puzderie de lume în zona Caşin-Arcul de Triumf, duminică seara. Cozi lungi la intrare, care se topeau destul de repede către cele trei porţi. Mulţi tineri, adică în jur de 20 de ani, care ar fi putut fi lejer nepoţii cântăreţului. Mi-a fost dat să văd şi extremele: câţiva oameni de vreo 60 de ani dar şi cel mai tânăr spectator, un copil sub un an, adus de părinţi iubitori de muzică, volens-nolens. Control lejer în genţi, ca să nu spun inexistent: am fost întrebată de către domnul de la intrare: „Aveţi cumva vreun aparat foto mai mare?” (mi-a plăcut precizarea „mai mare”...). Am răspuns negativ (chiar nu aveam) şi nici nu m-a verificat. Întreb de vreun chioşc din incintă şi un băiat cu tricoul firmei organizatoare îmi spune, obosit şi cu sinceritate dezarmantă, că habar nu are, să mă orientez în stadion.

Hipercorectitudinea pe care am blestemat-o mai apoi m-a făcut să nu îmi iau nici brichetă, nici umbrelă, că aşa scria pe site-ul cu informaţii despre concertul din România. Noroc cu prietena care m-a însoţit, şi care nu a respectat instrucţiunile, de am putut să fumez câteva ţigări (evident, şi precizările cu fumatul au fost nesocotite).
Coadă la fise pentru băutură (caldă sau rece), preţuri piperate: 4 lei o apă minerală mică, un suc la fel de mic sau un păhărel de nes. Coadă la lichidele respective. Lumea se comportă civilizat, nimeni nu se bagă în faţă, mi se pare că nu sunt în România.

Şi se face ora 7 seara şi se arată acordurile de la „Dance Me To The End Of Love”.


Leonard Cohen - Dance Me
Asculta mai multe audio Muzica

Scena se luminează şi apare maestrul. Într-un costum clasic gri închis, cu pălărie asortată, un fel de Humphrey Bogart atemporal. Începe să cânte şi nimeni nu mai scoate vreun sunet. Tot stadionul este sub vraja unei voce masculine şi totuşi catifelate, care intră prin mii de urechi şi coboară în suflete cu o căldură omenească ce te dezgheaţă instantaneu şi îţi linişteşte orice zbucium.
Stau în picioare, pe gazon şi nu îmi vine să cred când văd o mare de oameni sub hipnoza muzicii şi a cuvintelor rostite de Cohen. Mă trezesc, nu ştiu când, legănându-mă în ritmul melodiei şi văd pe figurile celor din jur seninătatea, cum nu am mai văzut-o de mult.


leonard cohen BIRD ON A WIRE
Asculta mai multe audio Muzica

Ce pune Leonard Cohen în cuvinte şi acorduri, de are un astfel de efect?... Pe ecrane îi văd chipul preocupat, aplecat deasupra microfonului, ochii închişi, rosteşte fiecare cuvânt cu pasiune şi încredere, ca şi cum ar fi ultimul. Ca şi cum ne împărtăşeşte o taină. Iubeşte muzica din toată fiinţa. Iubeşte viaţa. A urcat, a coborât, a aflat, vrea să ne spună. Un trubadur care supravieţuieşte, nu ştiu cum, în secolul XXI.

Vraja aşezată firesc peste un întreg stadion se ţese cuminte în continuare. Maestrul închide ochii, e încremenit pe microfon şi îl auzi:
Like a bird on the wire,
like a drunk in a midnight choir
I have tried in my way to be free.
Like a worm on a hook,
like a knight from some old fashioned book
I have saved all my ribbons for thee.
If I, if I have been unkind,
I hope that you can just let it go by.
If I, if I have been untrue
I hope you know it was never to you.


leonard cohen-take this waltz
Asculta mai multe audio Muzica

La un moment dat, lumea începe să cânte, la sfârşitul unei melodii, un Happy Birthday timid dar sincer. Fiindcă Leonard Cohen a împlinit 74 de ani chiar în ziua concertului din Bucureşti. Cântăreţul mulţumeşte scurt, apoi se întoarce la ale sale. A venit aici să cânte şi să ne arate culoarea sentimentelor. Nu are timp pentru sine.

Se mai sfărşeşte un cântec şi, pe ultimele acorduri, artistul ne anunţă că urmează pauza. Când oare a trecut o oră?!

A doua parte începe de parcă nu s-ar fi terminat nicicând prima. Parcă el ar fi fost mereu aici, cu noi. Ajunge la „I’m Your Man”:

If you want a lover
I'll do anything you ask me to
And if you want another kind of love
I'll wear a mask for you
If you want a partner
Take my hand
Or if you want to strike me down in anger
Here I stand
I'm your man.

If you want a boxer
I will step into the ring for you
And if you want a doctor
I'll examine every inch of you
If you want a driver
Climb inside
Or if you want to take me for a ride
You know you can
I'm your man.


"I'm Your Man" - Leonard Cohen
Asculta mai multe audio Muzica

Şi te trezeşti deodată într-un ocean de cuvinte pe care ştii că le-ai căutat dar nu le găseai forma şi timpul. Nimeni nu vorbeşte, ar fi o impietate, cel mult cântă discret împreună cu artistul.
Se arată câţiva stropi de ploaie dar nimeni nu se clinteşte.
Spectacolul s-a sfârşit şi, după alte prezentări ale instrumentiştilor (o reverenţă firească spre echipa sa), Cohen spune că e ploaie şi ne înţelege dacă vrem să plecăm. Dar noi aplaudăm şi aşteptăm. El revine şi fără vreo urmă de oboseală, ca un vechi prieten care reia o conversaţie, începe „So long, Marianne”.


leonard cohen SO LONG, MARIANNE
Asculta mai multe audio Muzica

...Sunt doar câteva impresii pe care le-am aşternut, „la cald”, un pic după miezul nopţii. O imensă pace m-a copleşit pe stadionul unde Leonard Cohen ne-a oferit o bucată din sine. Şi o lecţie: că poţi să fii frumos indiferent de ani şi de riduri. Că poţi să încălzeşti suflete fără să ceri nimic în schimb.

A Book of Ages – un fel de “Ştiaţi că…?”

(poza de aici)
A Book of Ages ar putea fi numită o carte a anilor, fiindcă din ea aflăm ce făcea Cutare (a se înlocui românescul Cutare cu un nume de personalitate artistică, politică etc) la o anumită vârstă. “Time is an accumulation of facts and moments”, ne spune autorul, Eric Hanson, scriitor şi ilustrator.

Nu avem de a face cu o lucrare stufoasă dar nici cu o lectură plictisitoare. E menită să ne facă să zâmbim ori să ne minunăm. Ne arată cum au curs anii, de la 1 la 100.

Când avea şapte ani, micul Eric a descoperit biografia lui Kit Carson, a citit-o pe nerăsuflate şi de atunci tot a adunat date despre oameni celebri. Cum găsea o “măsură” a faptelor ori vieţii unei personalităţi, Hanson nota imediat. De-a lungul anilor, jurnale ori scrisori ale scriitorilor, ba chiar şi necrologurile i-au furnizat materie primă. Anecdotele – la fel.

Tot acest material a dospit în timp iar într-o bună zi Eric Hanson şi-a dat seama că poate corela diverse date despre oamenii cunoscuţi. Notiţele începuseră să dialogheze între ele. Nu era vorba doar despre: cine, ce, la câţi ani? Ci şi despre coincidenţe ori fapte care se legau cumva între ele: de exemplu, Shakespeare şi Cervantes au încetat din viaţă în aceeaşi zi (23 aprilie 1616) iar Darwin şi Lincoln au împărţit data naşterii (12 februarie 1809).

Într-o zi, scriitorul i-a făcut cadou unui prieten care împlinea 30 de ani, trei cărţi: Shelley, Keats şi Stephen Crane. Era şi o ironie ascunsă în cadoul lui: cei trei autori aveau în comun că scriseseră lucruri remarcabile dar şi pieriseră înainte de a împlini 30 de ani.

De acolo i-a venit ideea. De ce nu ar aşterne pe hârtie toate datele adunate, care aveau deja o mulţime de conexiuni? Şi astfel s-a născut "A Book of Ages: An Eccentric Miscellany of Great and Offbeat Moments in the Lives of the Famous and Infamous, Ages 1 to 100". Fiecare capitol reprezintă o vârstă.

Aflăm astfel că:
- la şapte ani Shirley Temple a încetat să mai creadă în Moş Crăciun – fiindcă un Santa Claus a venit la ea, într-un magazin, şi i-a cerut un autograf.
- la 15 ani, Jack London era oyster pirate.
- Orson Welles a regizat şi a apărut în Cetăţeanul Kane când avea 25 de ani.
- la 36 de ani, în timpul marii crize economice din SUA, Walt Disney a cheltuit un milion şi jumătate de dolari pentru a produce Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici.
- Sir Winston Churchill, după eşecul operaţiunii Dardanele, a demisionat şi a pictat primul tablou. Trecuse de 40 de ani.
- Jane Austen s-a stins la 41 de ani, necăsătorită şi fără să fi cunoscut celebritatea pe care o merita.
- la 50 de ani, Victor Flemng a regizat atât Pe aripile vântului cât şi Vrăjitorul din Oz.
- când a împlinit 72 de ani, Einstein a făcut celebra fotografie cu limba scoasă.

Autorul ne sugerează să deschidem cartea la capitolul corespunzător vârstei pe care o avem – just for fun. Mai putem să citim capitolele la întâmplare. Anii se leagă într-un mod ingenios. Şi vom vedea cum se învârtea Pământul pentru toţi aceşti oameni, la diferite vârste.

Mostră: un fragment din capitolul/vârsta 24.

Câteva momente se află în The Atlantic.

Cartea se poate cumpăra de aici.

Ca să ne distrăm un pic, autorul a pus pe site şi o scurtă Book of Ages pentru sine.