Când afară este zăpadă, oamenii…

(poza lui Megaman)

- stau cu nasul lipit de geam şi admiră peisajul rece, în timp de soba duduie (sau caloriferele transportă cu generozitate agentul termic);

- ies să audă scârţâitul zăpezii sub cizme, apoi…

- fac un om de zăpadă ; dacă vorbim de oameni-englezi, atunci moşul de nea se înalţă la peste 5 metri şi este cel mai înalt din UK ; el poartă numele de Megaman şi este construit în Rossendale (Lancashire) de pompierul Jan Czugalinski ; nu doar că lumea a făcut ochii mari de uimire dar Megaman (lungite-i fie zilele) a avut un scop nobil : a reuşit să strângă în trei zile vreo 1 500 de lire sterline pentru serviciul de urgenţă North West Air Ambulance.

- stau la coadă ; în cazul oamenilor-pensionari-englezi, coada ţine peste noapte şi este hazlie, în pofida temperaturii câinoase (-5 grade Celsius); înfofoliţi în haine şi pături, cu saci de dormit, scaune şi glume, ei s-au încolonat disciplinaţi ca să îşi asigure un loc la închirierea de căsuţe pe Avon Beach, Dorset ; căsuţele sunt la mare căutare pentru perioada aprilie-septembrie iar coada în această zonă reprezintă deja o tradiţie anuală.

- pot dobândi un premiu de la Royal Society of Chemistry dacă demonstrează că pe zăpada nemiloasă care a lovit Anglia au avut curajul să ajungă la muncă; dacă au dovedit altruism faţă de concetăţeni, cu atât mai bine:
“The Royal Society of Chemistry is inviting accounts and pictures, if possible, of people who have fought their way through to, or from, their workplaces undeterred by deteriorating weather and transportation.
Those who have stopped to aid others will get special consideration.
Evidence demonstrating pluck, selflessness, and patience can be sent as emails, letters and images, still or moving. Closing date is 21 January 2010.”

- merg la pantomimă; din cauza zăpezii, doar câţiva spectatori au reuşit să ajungă la sala de 350 de locuri a teatrului Carriageworks din Leeds; dar show must go on ! Spectacolul s-a ţinut în faţa a patru adulţi şi cinci copii, absolut toţi spectatorii fiind entuziasmaţi de “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”.

Arta de a sta de vorbă

(sursa foto)

Există o reţetă a unei conversaţii bune? A conversa adică a sta la taclale, a sporovăi etc. Fără un scop anume.

Daniel Menaker şi-a lansat în aceste zile cartea A Good Talk: The Story and Skill of Conversation. Cred că omul se pricepe la cuvinte, doar a lucrat ani în şir la Random House şi la The New Yorker - unde a publicat scriitori necunoscuţi la acea vreme, precum Jennifer Egan ori Michael Cunningham.

Cartea lui încearcă să sărbătorească arta de a sta de vorbă. Cândva era o artă la mare căutare dar trebuie să recunosc: mailul, messengerul, twitterul şi alte minuni moderne au cam detronat-o.

Unii oameni se nasc cu elocvenţă, alţii o dobândesc dacă o caută; unii sunt plictisitori când enunţă lucruri altminteri importante, pe alţii i-ai asculta oricând vorbind despre orice fleac ; unii se exprimă mai bine în scris decât la un taifas etc. Mie mi s-a întâmplat să casc discret după o cantitate prea mare de vorbe deşertate tip fluviu în urechile mele. Sau să mi se împăienjenească ochii după ce interlocutoarea făcea, pe nerăsuflate, zeci de salturi sprinţare de la un subiect la altul, împănate cu consideraţii asupra vieţii, în timp ce eu de abia apucam să strecor câte un « Daaa ? » în pauza ei de respiraţie.

Daniel Menaker nu a scris un self help book dar nici o lucrare ştiinţifică, pentru lingvişti. Cartea se situează la graniţă, fiindcă e ambalată în umor. Vorbeşte despre etapele unei conversaţii(intră un pic în pragmatică), prezintă şi o scurtă istorie dar relatează şi situaţii comice ori dileme. Cât de bine încasezi o glumă ? Şi dacă nu e o glumă, ci o mică răutate, cum reacţionezi ? Şi tot aşa.

Tot el precizează: "absence of direct utility" este regula pentru conversaţie. "If it is all immediate usefulness, then we call it trigonometry class or a conference call or 'This Old House.' "

Am descoperit cartea lui Menaker şi la o librărie de la noi.

Eu zic că o conversaţie bună este ca un ping-pong; nu pot rezista la un monolog neîntrerupt.

Chiar aşa! Leapşa!
1. Când ai o conversaţie interesantă?

2. Ce te plictiseşte într-o conversaţie?

Către White Noise, Capricornk13, Danangib, Ionela, Coryamor.

Şi bineînţeles: cine doreşte, să poftească.

Cântece care anulează geografia

(sursa foto)

Câţiva artişti din colţurile lumii s-au adunat să cânte împreună. Deşi au rămas acasă, au reuşit – din SUA până în Rusia, trecând prin Africa şi India, melodia continuă.

Un grup de idealişti demonstrează cuminte că muzica anulează geografia ori diferenţele culturale.

Proiectul lor - Playing for Change.

Pentru cine vrea să ia un banner şi să spună lumii despre ei – aici.

El pueblo en el que nunca pasa nada

(surse foto)

La inevitabila întrebare „Ce mai faci?”, politicos este să răspunzi scurt: „Bine, mulţumesc”. Nu are rost să îţi împovărezi interlocutorul cu toate amănuntele zilei sau, mai rău, cu tristeţi; există o excepţie: când vorbeşti cu un prieten apropiat (what are friends for, nu-i aşa?).

Cineva răspundea: „Slavă Domnului, monoton” şi în acest caz „monoton” avea valenţa lui „la adăpost de surprize neplăcute sau de nenorociri”. Cuvântul monoton aducea cu sine o umbrelă mare care ocrotea de ploi sau de arsuri toride.

Din întâmplare am dat peste o posibilă destinaţie pentru 2010, numai bună să anuleze extremele. Se numeşte Miravete de la Sierra şi este cunoscută şi ca « satul în care nu se întâmplă niciodată nimic ».

Iată că undeva există linişte şi parcă nici picior de criză. Se află în provincia spaniolă Teruel (Aragon) şi legenda spune că numără numai 12 suflete. O biserică, un soare, cărămiziul stins al caselor, străduţe pe care nu a călcat vreo roată de maşină… Aşa sunt toate parcă de la începutul lumii iar timpul curge cu altă măsură.

Să ne ocupăm şi de latura practică : turistul găseşte loc de cazare în Casa de la cura, clădire din secolul al XVI-lea (25 euro de persoană) sau în unul din cele două apartamente din Casa rural, cu vedere spre râu (53 de euro pentru 2 persoane, 84 pentru patru persoane).

Să nu uit: cum se ajunge în Miravete de la Sierra, de pe aeroporturile spaniole ; as easy as a pie…

Dacă vă vine greu să credeţi că mai există locuri fără zarvă comercială, fără zeci/sute de turişti în goană, scânteind din aparatele de fotografiat pentru foldere cu amintiri, daţi o raită prin Miravete de la Sierra aflată la un clic depărtare. Pe mine m-a încântat.

Câteva zile în pace, o paranteză de la treburi … avea dreptate Jerome K. Jerome: „E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nici o scofală să nu faci nimic, atunci când nu ai nimic de făcut. A pierde timpul, în cazul acesta, este chiar o ocupaţie şi încă una foarte istovitoare. ”

Închei hoinăreala virtuală cu puţin dans tradiţional aragonez: jota.

Şi la anul...

(sursa foto)

Aici o să ne găsim. Chiar dacă în ultima vreme acest blog a cam intrat în paragină (aici îmi pun în cap cantitatea cuvenită de cenuşă), o să îl plivesc, promit!

Celor care trec pe aici - le trimit un şir de gânduri bune şi le doresc să aibă chef de scris şi de citit dar şi elan de stat la taclale cu oamenii.

Celor cărora le citesc blogurile - le mulţumesc fiindcă astfel mai aflu câte ceva (scris în manieră personală) din lumea asta mare.

M-am gândit, când am început blogul, că are rostul unui semn de carte – găseşti ce te-a surprins, ce ţi-a plăcut şi fărâme de care vrei să îţi aminteşti. Sunt încântată să trec şi prin semnele de carte ale altor oameni, nu îi cunosc dar îi simt prieteni fiindcă îmi place ce scriu şi cum scriu.

Vorba lungă, sărăcia omului. Nu prea gust bilanţurile, ci începuturile. Ne vedem (în scris) în 2010!
La mulţi ani!
Cu drag.

Geanta din carte

(surse foto)

De obicei o carte intră într-o geantă, dar dacă geanta ar fi de fapt o carte?

Să spunem că cineva aruncă o carte; are coperta de toată frumuseţea: cartonată sau de vinilin, în culori îmbietoare…e păcat sa nu o foloseşti…

Iată cum Jane Eyre sau De veghe în lanul de secară pot completa cu nonşalanţă o ţinută feminină etc etc.

Mai multe modele aici, demonstrând un rol funcţional.

Iar aici, genţi care doar seamănă cu o copertă de carte (sunt create de o artistă).

O casă caldă

În vechime, când îţi era frig iarna, afară, dacă întrai într-un grajd cu vaci, te încălzeai.
În 2009: vacile încălzesc chiar şi locuinţele.

O fermă din Olanda, cu vreo 200 de vaci, furnizează încălzire pentru aproape 100 de case nou-nouţe. Traseul este simplu şi prietenos cu mediul: bălegar-biogaz-electricitate-cădură. În privinţa resurselor alternative de energie, olandezii au depăşit faza teoretizării.

Reportajul se termină într-o casă. Copiii explică (după o logică a copiilor) de ce, deşi au căldură în casă, nu miroase a bălegar: au pus parfum în el :)

Mituri medicale demontate

- dacă îţi trozneşti degetele, faci artrită
- dacă înghiţi gumă de mestecat, îţi rămâne lipită în stomac
- dacă citeşti la lumină slabă, îţi strici vederea
- câinii cu păr scurt nu afectează persoanele alergice
- când îi apar dinţii, bebeluşul face febră
- ai nevoie de 8 pahare cu apă zilnic
- dacă mănânci noaptea, te îngraşi
- dacă scapi mâncare pe jos şi o iei într-un interval mai mic de cinci secunde, nu se contaminează cu bacterii

…şi multe alte mituri sunt demontate de doi medici, Aaron Carroll şi Rachel Vreeman. Ei au scris în acest scop cartea Don't Swallow Your Gum: Myths, Half Truths And Outright Lies About Your Body and Health.

Un interviu (audio) cu cei doi doctori, despre adevărat şi fals în ce ştie sau crede lumea.

Aici, exemple din cartea lor

şi alte câteva extrase.

Începuturi celebre şi cărţi bune

(sursa foto)

O carte bună o cunoşti de la primele cuvinte. O carte care a rezistat timpului ajungi să o deosebeşti de celelalte după începutul său. E ca şi cum ai privi la o fotografie veche şi distingi chipuri familiare.

„Spune-mi Ishmael“ - Call me Ishmael. E clar: Moby Dick, Herman Melville.

„Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.”
It is a truth universally acknowledged that a single man in possession of a good fortune must be in want of a wife. Vorbim de Mândrie şi prejudecată, Jane Austen.

„Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi, era epoca înţelepciunii, epoca neroziei…”
It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness.. – Dickens, fără îndoială. Poveste despre două oraşe.

„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.” – Anna Karenina, Tolstoi

„Toţi copiii cresc mari, în afară de unul.” - All children, except one, grow up. Iată-l şi pe Peter Pan (JM Barrie).


Cineva s-a gândit să adune începuturile celebre într-un site. Vă invit să intraţi şi să vă descoperiţi/votaţi favoritele.

Mă gândesc că sutele de citate de aici au şi o altă valoare: mic îndreptar pentru cărţi bune.

Irlanda în doză mică

Am văzut oameni care îşi iubesc locurile. Oameni încântaţi să te audă că îţi este bine la ei, ca răspuns la întrebarea care ţâşneşte în primele secunde: „Îţi place aici?”. Sunt bucuroşi să îţi dea sfaturi despre ce ar trebui să vadă ochii unui turist ori să te ajute dacă te încurci spre o destinaţie.
Răspunsul pe care l-am avut imediat a fost doar afirmativ, şi nu din complezenţă. Da, îmi place aici („aici” a devenit „acolo” la ora când scriu aceste rânduri).

Am găsit Irlanda ca pe un loc cu mult firesc, garnisit cu prietenie şi umor spontan. Nu te pierzi ca într-o mare impersonală. Politeţe prezentă dar nu ţeapănă. Nu îţi trebuie mult ca să sesizezi căldura şi vioiciunea oamenilor. Tonici, fără să se încurce în meditaţii inutile ori în vreo amărăciune istorică.

Am văzut doamne în vârstă care îşi luau micul dejun în cafenea, la taclale. Am văzut domni cu ani mulţi în spate, care se adună într-o cârciumă să stea de vorbă ca într-o mare familie. Nu am întâlnit oameni morocănoşi şi nu am auzit văicăreli pricinuite de omniprezenta criză economică. Ei râd de câte ori au prilejul sau măcar zâmbesc. Şi merg înainte, fără a se împiedica de trecut.

Irlanda în doză mică, precum spuneam în titlu. Câteva zile care m-au făcut să vreau să mai vin şi să mă pierd în vreo aşezare mică - o ţară o simţi mult mai bine în afara capitalei ei. Să stau în câte o cafenea citind ziarul local şi privind pe geam trecătorii, apoi să tropăi prin orăşelul/sătucul respectiv, în adunare de „boabe de sticlă” – imagini bune de pus într-o cutiuţă căreia îi ridici capacul peste ani. Să îmi clătesc ochii cu acel verde care e la el acasă şi să iau cu mine un pic din veselia oamenilor.

E posibil să îţi placă mult o ţară, înainte să o vezi, numai din citit şi din privit poze? În cazul meu, da. Acum, după Dublin şi ceva împrejurimi, pot spune că vreau să revin, la fel de mult cum am vrut să pun piciorul prin locurile acelea. Mi s-a spus că sudul Irlandei este încântător. Şi îi cred pe cuvânt :).

Un pic de irish în variantă muzicală:


The Dubliners - I'm a Rover
Asculta mai multe audio Muzica




ENYA
Asculta mai multe audio Muzica