marți, 30 decembrie 2008

Armură din zâmbet


(foto de aici)

Cele scrise mai jos sunt provocate de o leapşa de la Klara (despre ani şi bătrâneţe).

Bătrâni? Se cere o clarificare: vârstele au fiecare câte un punct din care, când priveşti, vezi pe axa timpului câţiva bătrâni. Sau măcar mult mai bătrâni decât tine.

Aveam 18 ani, mama – 38 şi tata – 40. Apăreau momente în care eu îi consideram „bătrâni”; nu în sensul biologic, ci atunci când ideile mele nu se potriveau cu ale lor. Azi îmi vine să râd de emfaza şi semi-inconştienţa ... tinereţii. Îmi vine să râd şi când rememorez ce spunea GB Shaw: “Youth is a wonderful thing. What a crime to waste it on children.” Dar ce, se poate altfel?...

Am întâlnit oameni care sunt bătrâni încă de tineri. În schimb, am văzut bătrâni cărora tinereţea li se zăreşte printre riduri, atunci când vorbesc. Şi îţi dai seama că, sfidând anii, într-un sipet din interior se află un motor care îi apără de ravagiile bătrâneţii, chiar dacă părul albeşte şi pielea devine brăzdată. Motorul acela croit şi antrenat de ei, acesta e secretul. Biologic vorbind, au îmbătrânit. Însă îşi permit să rămână cu sufletul pe la 40 sau 50 de ani, să înflorească într-un zâmbet frumos, ţinând piept timpului. Fac planuri în care cred şi, de mai multe ori pe zi, gândul la un etern „mâine” îi împrospătează.

Ştiu o doamnă încă frumoasă care, după ce se trezeşte, când se află în faţa oglinzii din baie (deh, cosmeticale femeieşti...) se priveşte şi începe să zâmbească. Nu face greşeala de a-şi căuta noi riduri ori de a-şi aminti de vreo dimineaţă de acum 20 sau 30 de ani. Zâmbetul acela matinal e cel mai frumos lucru pe care şi-l poate dărui. Zâmbetul vine din interior, se oglindeşte pe figură şi apoi o înfăşoară ca într-o armură pentru ziua care începe. Zilele nu sunt compuse numai din secvenţe superbe, evident. Dar ea a învăţat să le întâmpine pe toate: momentele grele vor curge (la finalul zilei) pe lângă ea, iar clipele frumoase le va găzdui în sine, o "provizie" necesară. Mai ştie să zâmbească sincer de mai multe ori şi să râdă din tot sufletul. Totul într-o singură zi. Şi iar, şi iar...

Cred că zâmbetul de dimineaţă e secretul. El reprezintă o armură protectoare. I’m working at it, cum zice englezul/americanul.

PS: Doamna aceea încă frumoasă este mama.


Later edit: ce scrisesem aici (Old versus young, în luna august) merge bine la aceeaşi temă.

2 comentarii:

coryamor spunea...

frumos!!!

to-morrow spunea...

multam :) cred ca e nevoie zilnic de o astfel de armura...zic si eu...