(sursa foto)
Un copil citeşte cu voce tare dintr-o carte. E o poveste despre un băieţel şi poneiul său, Little Black. Alături, un armăsar pufăie din când în când, ciuleşte urechile şi pare că ascultă vocea subţirică de lângă el. Vocea devine mai şovăielnică la unele cuvinte dar nu se împiedică de atâta lucru. Trece peste toate obstacolele. Armăsarul dă din cap ca un înţelept: ştie cum e cu obstacolele. A sărit de atâtea ori peste ele.
Parcă văd acum câte o sprânceană ridicată dezaprobator: „Copiii de azi nu mai citesc, se joacă mai toată ziua pe computer şi se uită la filme cu mutanţi spaţiali”.
Eu sunt de părere că cei care vor să citească deschid şi azi câte o carte (oftând, că e în bibliografie, sau cu ceva elan, că au chef de lectură).
Americanii, mai pragmatici decât „bătrâna Europă”, ies din zona resemnării şi a teoretizării, îşi suflecă mânecile şi trec la treabă.
Cum să atragi un copil spre lectură? Copiilor le plac animalele... şi chiar dacă unii nu se dau în vânt după cărţi, există o şansă: ar putea să le placă cititul în preajma animalelor!
Astfel s-a născut The Black Stallion Literacy Project, un ong care funcţionează în mai multe state americane (Arizona, Arkansas, Colorado, Florida, Nevada şi Texas – dar lista se extinde neîncetat).
În prima zi, puştii (din clasa I şi a IV-a) sunt aduşi să vadă caii - îi cunoasc, se apropie de ei, îi mângâie. Caii există în realitate dar unii se află şi pe hârtie, fiindcă soseşte cartea. Ea se numeşte Little Black, A Pony (pentru cei mai mici) sau The Black Stallion (pentru cei mai mari). Ambele au fost scrise de Walter Farley, autorul a zeci de cărţi cu Black Stallion şi alţi cai. Prima carte din serie a scris-o în 1941 – pe vremea aceea încă era student la Columbia University. The Black Stallion a fost publicată când Walter Farley avea 26 de ani. Imediat, acesta a început să călătorească şi să trăiască în diverse părţi ale lumii: Mexic, Hawai, America de Sud, Caraibe, ba chiar şi în ţări din Europa. Şi a continuat să scrie. Cărţi pentru copii, despre prietenia dintre cai şi oameni.
...Ne întoarcem la lectura cu ajutorul unui pursânge arab. Fiecare copil află că îl aşteaptă un premiu: după ce va citi în întregime cartea primită, va petrece o dimineaţă în compania cailor.
Peste o lună, copiii revin şi au parte de o lecţie despre cai: văd cu ce se hrănesc aceştia, cum sunt ţesălaţi, potcoviţi etc. Acum este momentul să arate că au învăţat să citească (vorbim de şcolari aici, da?) şi că au parcurs întreaga carte. Fiecare îşi alege un cal şi îi citeşte câteva pagini. La sfârşit, cadoul: o altă carte a lui Farley, Little Black Goes to the Circus. Puştii din clasa a IV-a primesc ceva în plus: o invitaţie la spectacolul The Arabian Nights, unde acei pursânge arab cărora le-au citit îşi vor etala graţia în arenă.
E o poveste frumoasă. Şi adevărată.
Bonus:
De cealaltă parte a Oceanului, faimosii cai lipiţani de la Spanish Riding School din Viena, cea mai veche şcoală de echitaţie din lume. Aproape patru minute din scurtmetrajul Majestic White Horses.
Spectacolul de la şcoala de echitaţie din Viena, cu a sa atmosferă Renaissance, nu ar trebui ratat de cine trece prin capitala Austriei.
Aici sunt datele spectacolelor (şi preţurile biletelor – între 21 şi 173 de euro, în funcţie de loc)
În restul zilelor se permite accesul la exerciţiile de dimineaţă (cu muzică) ale lipiţanilor. Preţurile sunt mai mici: de la 6 la 12 euro.
7 comentarii:
minunate fapturi sunt caii! eu am avut norocul sa vad de aproape o multime de cai pur sange arabi, in maroc, a fost o experienta de neuitat!
eu am vazut in spania un spectacol de echitatie. sunt atat de dezinvolti si alergau atat de frumos in arena... superb.
Eu am fost la calarie prima oara in Toscana, apoi de patru ori in Caraibe - a fost superb, de-abia astept sa pot repeta experienta. La BUftea am cunoscut un om minunat, fost cascador, care se ocupa de cai, si aceia sunt tare frumosi.
pai vezi, uite asa se conving oamenii, omuletzii sa faca lucruri care aparent sunt anoste...
Nu vorbindu-le de datorie, (sa nu ma injuri, pleaseeeee, nu ca am eu alergie la cuvantul asta, dar apelul la datorie denota de cele mai multe ori incapacitatea oamenilor, dascali ori parinti, de a explica rostul unui lucru, de a genera motivare si termenul insusi ajunge sa provoace rejectie). Pe cand, stimuland sensibilitatea, imaginatia... sansele de motivare sunt mult, mult mai mari.
Antoaneta: esti o norocoasa, ai facut cursuri de echitatie pe diverse meridiane. Scrii ceva in acest sens?
scriitor-in devenire: cel mai bine se invata in joaca, asa e. Copiii sunt atrasi spre lectura si prin intermediul prieteniei cu animalele. Insa eu, in comentariul din articolul anterior, ma refeream la adulti si la limba romana cand vorbeam de "datorie". Daca vrei, la o datorie morala pe care o are un om fata de limba sa materna. Doar morala.
Poate nu iti dai seama ce asemanatori cu copii devin adultii cand vine vorba de datorii morale.
Si cat de lesne de ranit in amorul propriu sunt. Mai rau decat niste copii.
Dupa umila mea parere, sa nu le vorbesti de "datorie morala" in raport cu gramatica ca n-ai nici un fel de sorti de izbanda. Poti in schimb sa le vorbesti de prestigiu , de evidentiere, de marire a propriei capacitati de persuasiune a semenilor si ai sa vezi cum incep sa devina interesati, motivati.
Dar, crede-ma, la nivelul a ceea ce omul resimte ca "datorii morale" (adica daca le incalca e de ra-hat, ar trebui sa i se duca de rapa tot self-esteemul) sunt alte lucruri care il streseaza mai tare la capitolul care cere concentrarea atentiei si efortul intelectual: sa aiba atentie distributiva in trafic sa nu raneasca pe cineva sau sa prejudicieze bunul altuia,sa isi mentina la zi si dezv competentele profesionale pe nisa lui, sa acopere calitativ un volum de munca mai intotdeuna excedentar ca sa nu isi piarda banutzul cu care abia isi acopera necesitatile personale si ale familiei. Toate astea il macina suficient de tare, incat sa nu mai vrea sa se simta de ra-hat si ca a zbarcit ceva la gramatica. Aaaa daca in schimb merge pe ideea ca devine mai mai fermecator, mai cuceritor, mai persuasiv in relatiile cu semenii lui si daca i se ofera informatia si cultivarea deprinderii sub forma de "relax", "enjoy" and "shine" , aaaaa, ia sa vezi ca nu i se mai pare asa de stresant si greu sa se preocupe din mers si de gramatica... :)
Cred ca gramatica o inveti, in mare, atunci cand inveti limba materna. Restul se slefuieste in scoala generala. Mi se pare atat de firesc si de simplu incat nu dezvolt ideea. Micile scapari pot fi corectate ulterior. Prin imitatie sau prin informatie :)
Trimiteți un comentariu