vineri, 27 februarie 2009

To Sir, with Love – mai există aşa ceva?


(foto: cartea The Freedom Writers Diary)

Când am văzut Domnului profesor, cu dragoste - To Sir, with Love mi-am dat seama că trebuie să ai vocaţia de a fi dascăl, altfel te vor învinge adolescenţii turbulenţi. Demnitatea şi eleganţa lui Sidney Poitier sunt inegalabile iar elevii „de cartier”, „cu probleme” se îmblânzesc treptat. Tema a mai fost reluată dar pentru mine acest film rămâne de referinţă.

Aflu acum de un episod destul de asemănător, derulat în viaţa reală. Dacă în filmul din 1967 era vorba de tineri din East End-ul londonez, iată că în 1994 profesoara Erin Gruwell s-a confruntat cu adolescenţi mai mult decât rebeli, din Wilson High School (Long Beach, California).

Aflată la prima experienţă cu sistemul de învăţământ, Erin Gruwell s-a trezit faţă în faţă cu cei numiţi „unteachable”, „at-risk”. Avea în clasă un amestec grăitor pentru diversitatea secolului: afro-americani, latino, cambodgieni, vietnamezi şi albi. Toţi crescuţi în cartiere unde a fi rănit de glonţ nu vezi doar la televizor. În primele săptămâni i-au demonstrat că nu aveau niciun chef de cursuri şi puneau pariuri: oare când va pleca? Violenţa nu era doar un cuvânt pentru ei.

Erin Gruwell le-a dat să citească Diary of a Young Girl, de Anne Frank. Timp de doi ani (între 1942 şi 1944) fetiţa a scris într-un jurnal (primit cadou de ziua ei) despre viaţa din Olanda ocupată de nazişti. Se ascundeau şi sperau că vor rezista până la sfârşitul războiului. Cartea a intrat în circuitul internaţional după ce a fost tradusă în engleză, în 1952.

Apoi A Child's Life in Sarajevo, jurnal scris de Zlata Filipović, o fetiţă de 11 ani din Sarajevo, şi care acoperă doi ani din timpul războiului din Bosnia (cartea a apărut în limba română la editura RAO, în 1996).

Viaţa care merge alături de crime, teroare, frică, inocenţa celor doi copii... elevii din Long Beach, reticenţi la început, au fost absorbiţi de cele două jurnale. Mai mult, au pornit să scrie despre viaţa lor (spectaculoasă, în pofida puţinilor ani). Fiecare a început câte un jurnal. Puterea cuvintelor i-a schimbat. Brusc, a luat fiinţă The Freedom Writers. Scrisul lor a generat o carte: The Freedom Writers Diary.

Filmul, cu Hillary Swank în rolul principal, a apărut şi el (fix la 30 de ani după To Sir, with Love).

Tânăra profesoară, oricât de fragilă ar fi părut, a reuşit. I-a acceptat şi i-a înţeles pe acei adolescenţi. Reacţia lor a fost similară, în cele din urmă. Cărţile şi scrisul: două instrumente benefice, mai puternice decât violenţa din cartierele mărginaşe. Foştii “unteachable” “below average” au absolvit liceul şi s-a îndreptat spre colegii. Unii au făcut câte un master ba câţiva au ajuns chiar la doctorat. Printre ei se numără profesori şi oameni care împrăştie mesajul „to teach others to write what needs to be written”.

Împreună cu Erin Gruwell, au creat The Freedom Writers Foundation. Pe site se află un top al cărţilor care le-au plăcut (citite în liceu) precum şi Ms. G's Teacher Tips.

Povestea lor merge mai departe. Inspiră alţi profesori şi alţi elevi. Mi-a plăcut - violenţa supusă de cărţi...

În loc de final neaşteptat:
O doamnă din Independence (Iowa) a împrumutat cartea de la biblioteca locală. În aprilie 2008. De atunci, nu a returnat-o. Luna trecută, ea a fost arestată (şi eliberată, între timp) pentru întârzierea nemaivazută şi nemaiauzită. Happy ending: Erin Gruwell a auzit de păţanie şi va sosi în Independence (cam departe... o să străbată peste 2000 de km, din California). Ea se va întâlni cu această cititoare, care este acum în al nouălea cer!

Moment muzical, nostalgic şi fermecător: Lulu cântă „To Sir, with Love” (la ceva ani după ce a jucat în film).

6 comentarii:

coryamor spunea...

impresionanta poveste, credeam ca numai Michelle Pfeiffer a reusit asa ceva, in Dangerous Minds :)
iti trebuie probabil o forta si un talent pedagogic si uman...

to-morrow spunea...

Michelle Pfeiffer a reusit asta in film insa Erin Gruwell a izbutit in viata reala. Erin rules :) !

Alma spunea...

Si eu revad Domnului Profesor..., mai ales la sfarsit de an scolar. :) E singura meserie la care nu as renunta pentru nimic si nimeni din lume.

to-morrow spunea...

@Alma: sunt convinsa ca un profesor bun, pe langa faptul ca imbogateste mintile elevilor/studentilor, primeste de la acestia mult respect si multa dragoste. Cred ca fiecare se gandeste cu drag la cativa profesori care i-au calauzit drumul. Felicitari pentru ceea ce faci.

feeria spunea...

Desi am vazut filmele (piesa lui Lulu e adorabila! Iar Sidney Poitier... un gentleman desavarsit. Extraordinar om- si actor!), am avut experiente cu astfel de profesori, bine, "la scara" mai mica, intotdeauna ma emotioneaza si ma furnica pielea atunci cand imi sunt reamintite.

"I-a acceptat şi i-a înţeles pe acei adolescenţi."

Cuvintele acestea, simple, acceptare si intelegere (care nu par sa contina cine stie ce acte de "eroism", nu?) sunt catalizatorii adevarati pentru transformare, nu "programe", "lupta cu delincventa", masurile care pleaca de la premisa ca acei tineri sunt "dereglati" iar noi, binefacatorii, trebuie sa-i "reglam", considerand ca ei "nu functioneaza cum trebuie". Oare cati dintre noi "am accepta" sa vina cineva "din exterior" si sa ne spuna "NU esti asa cum TREBUIE sa fii", fara ca acel cineva sa ne demonstreze ca intr-adevar pricepe ce se intampla in sufletul nostru si ne intelege situatia? Povestea acelor adolescenti continea un adevar pe care nu il putem ignora: ei erau asa cum trebuiau sa fie, ca sa supravietuiasca, iar altfel, nu stiau sa fie.

to-morrow spunea...

@feeria: pai un bun profesor e si psiholog un pic... El/ea nu intra "in forta" in sufletul omului ci il indeamna cu delicatete. Eu cred in puterea cuvintelor bune, mai mult decat in "sperietura" notelor mici.