La taifas - cu picii

A. tot răsfoieşte un pliant cu îngheţate felurite şi îmi expune topul preferinţelor sale, după imagini. Încă nu ştie să citească.
Eu: Îngheţatele astea nu sunt mare lucru. Tu ai tort în frigider.
El: Toate îngheţatele din lume sunt bune, să ştii.

După cinci minute, A. îmi povesteşte ce jucării a primit de Paşte, de la iepuraş. Observ în sinea mea că după '89 circulă iepuraşul şi pe la ortodocşi. Iepuraşul, din câte ştiu eu, aducea cadouri pentru catolici. În copilărie, de Paşte eu primeam doar îmbrăcăminte nouă, fiindcă tradiţia spunea să te înnoieşti vestimentar.
Eu: Şi unde se află iepuraşul?
El: Iepuraşul pluteşte în aer deasupra noastră. Dar nu poţi să-l vezi.

Mai aflu cu această ocazie că fără soare nu ar exista nimic. Cer detalii. Îmi spune că soarele transformă florile pomilor în nişte bobiţe, din care ies mere, pere, cireşe sau nuci, deci soarele are grijă de noi.

Azi la prânz, A. mă aştepta pe holul grădiniţei, aşezat pe o banchetă miniaturală. Urma să-l duc acasă. Lângă el, un alt băieţel, care îmi spune cu mare siguranţă:
- A. nu merge azi acasă. Vine tati şi plecăm la noi, că e ziua mea.
Eram în încurcătură. Aflasem de la mama lui A. că cel mic e invitat la o zi de naştere, însă sâmbătă. Apare un tată care risipeşte misterul: azi e ziua băieţelului său însă o sărbătoreşte sâmbătă. Încearcă să-şi ia copilul acasă. Acesta izbucneşte instantaneu în lacrimi şi strigă că azi e ziua lui şi că va pleca împreună cu A. Tatăl vrea să îl lămurească, fără succes, că sâmbătă va fi petrecerea.
Încep să mă minunez cum de un pici poate emite atât de mulţi decibeli. Apare şi Doamna (e vorba de educatoare, căreia toţi copiii îi spun Doamna). Nici Doamna nu îl poate convinge. Băieţelul îl ţine pe A. de o mânecă şi, printre suspine şi dâre de lacrimi, emite argumentul suprem: „Dar A. e cel mai bun prieten al meeeeeeu!”.
A. nu a plâns şi nu a cerut să îşi însoţească amicul. Însă tot drumul a fost tăcut.