miercuri, 22 aprilie 2009

La taifas


Dorel (nu e un nume născocit, am fost informată că aşa îl cheamă) păzeşte caprele, vreo cinci. Merge alene şi se lasă pe un pietroi, doborât de gânduri şi de soare. O capră scotoceşte cu ochii spre un măr de abia înfrunzit, din faţa unui gard. Nu ajunge la crengi dar dintr-o săritură se urcă pe capota maşinii de lângă gard şi, implicit, de lângă măr. Apucă să ia câteva frunze noi-nouţe până când Dorel aruncă spre ea cu băţul din dotare şi cu câteva sudălmi. Un salt suplu şi nepăsător de pe maşină pe pământ şi rumegătoarea se îndepărtează impasibilă. Dorel mână caprele ceva mai încolo, prevăzător faţă de stăpânul maşinii, le lasă în plata Domnului şi intră pe o străduţă laterală, pentru o duşcă revigorantă de la bufet. Când iese, caprele pasc iarbă chiar pe străduţa respectivă. Animale inteligente...

Îl iau pe A. de la grădiniţă şi mergem spre casa lui. Pe drum îi spun:
- Ştii că azi e ziua mamei tale? Să îi urezi „La mulţi ani!”
A, prompt şi pragmatic:
- Ce bine, o să avem tort!

Plec de la ei şi A. mă întrebă în timp ce ţopăie în jurul meu:
- Când te întorci?
- Mai încolo.
- Adică la noapte?
- Nu, spre seară.
A. îmi strigă din prag:
- Să ai grijă de tine!
...Are doar cinci ani. Îi plac planetele, în special Jupiter, pe care mi l-a arătat pe un atlas.

O bătrână merge fără grabă şi se ţine dreaptă. Broboadă neagră de sub care se iveşte părul alb. Figură de bunică şi ochii de un albastru curat, cu o uitătură directă şi curioasă, ca a copiilor. Nu mă cunoaşte, nu o cunosc. Ajung în dreptul ei şi îmi spune zâmbind:
„Hristos a înviat!”

Acestea ar fi câteva secvenţe dintr-un cadru rural, pe alocuri poate chiar bucolic. Habar n-am ce s-a petrecut în ţară şi în lume dar stau la taifas cu oamenii şi ascult poveştile lor. Timpul se opreşte şi nu mai este important. Până la sfârşitul săptămânii.

9 comentarii:

Antoaneta spunea...

Eu n-am ochii albastri, dar tot îti spun Hristos a înviat! Frumos tare unde esti.

to-morrow spunea...

@Antoaneta: nici eu nu am ochi albastri dar mi-as fi dorit :)
Iti raspund dupa traditia strabuna: Adevarat a inviat!
Incerc sa vad si sa aud in aceste zile cat mai multe lucruri frumoase. Restul sa treaca pe langa mine.

andutza spunea...

Asa imagine frumoasa mi-ai creat!! Mi-ar placea si mie sa fiu acolo... "Vesnicia s-a nascut la sat", nu-i asa? Hristos a inviat!-de la niste ochi negri, de data asta, pentru diversificare! :)

coryamor spunea...

clateste-ti ochii si mintea acolo, in cadrul rural, ca tare bine face. o gura de aer diferit :)

to-morrow spunea...

@andutza: ma bucur ca ai gustat, prin intermediul acestor randuri, din aerul de tara :)!
Adevarat a inviat!

@coryamor: nici nu stii cata dreptate ai! E o solutie pentru oricine a stat prea mult in Bucuresti. Bine-bine, prima mea optiune ar fi fost viata la tara din Irlanda insa nici aici nu e rau :) Un loc fara blocuri si fara agitatie face minuni.

miki spunea...

dincolo de transpunerea delicioasa intr-un tablou linistit de care se vorbea si mai sus, ma simt onorata ca ai trecut pe la mine. n-am mai descoperit demult niste ganduri si capricii blogosferice (de ce uraste toata lumea cuvantul asta?) asa delicioase cum am gasit la tine. si am tinut mortis sa zic asta :)

iar acum am incalecat pe-o sa... stii tu :)

to-morrow spunea...

@miki: si eu sunt onorata de vizita, uite ce protocolara sunt :) multumesc mult pentru cuvintele tale; te mai astept pe aici!
sa stii ca eu vizitez blogul tau destul de des, imi place cum impletesti diverse scene, din vorbe. si zambesc de fiecare data.

miki spunea...

:))
ok, acum, ca ne-am laudat reciproc, cred ca mai trebuie doar sa ne pupam inlacrimate de emotii :))

mai trec, mai trec, nu se poate altfel!

to-morrow spunea...

@miki: Pupat toţi piaţa endependenţi - vorba lui nenea Iancu, sireacul :)