
(sursa foto)
Totul a început în 1986, când doi vecini din comitatul Dorset (UK) au simţit cheful de competiţie.
O întrebare îi bântuia şi revenea obsesiv: pe al cărui teren cresc oare cele mai lungi urzici? De aici şi până la a demara un concurs în zonă a fost un singur pas, făcut uşor, firesc şi repede.
Într-un an, un participant a rostit fraza hotărâtoare: dacă cineva are o urzică mai lungă decât a lui, el o va mânca! Cineva a avut iar el s-a ţinut de cuvânt.
De atunci, întrecerea a dobândit o nouă valenţă. Lumea se strânge la Bottle Inn şi mănâncă urzici crude (cu tot cu acele aferente). Limba se face maro, gustul nu e deloc de natură să gâdile papilele iar urzicile pot avea efect laxativ. Cine se ridică de la masă (chemat de nevoi naturale şi probabil irezistibile) înseamnă că a terminat proba. Dar mândria îndeamnă la rezistenţă, fiindcă The World Stinging Nettle Eating Championship se întâmplă doar o dată pe an. Într-o anumită sâmbătă, chiar înainte de solstiţiul de vară.
Cam 50 de voluntari se întrec an de an în a mânca metri de urzici, acompaniaţi de bere, pentru a contracara gustul fad. Muzica şi încurajările celorlalţi fac proba mai suportabilă.
Până acum, recordul îl deţine un om care a ronţăit aproximativ 23 de metri de urzici.
Imagini cu strădaniile din acest an – aici.
În plus, am găsit de cuviinţă să pun în încheiere un pic de Sting :)
sting IT'S PROBABLY ME
Asculta mai multe audio Muzica
6 comentarii:
haha ce tare!! oare ce vor mai inventa oamenii ca sa se chinuie si sa faca figuri ridicole? de fapt, nu exista limite pentru asa ceva.
m-a amuzat si alegerea melodiei!!!!!!
@coryamor: pentru ei nu e chin, e o provocare :) ! uite asa isi testeaza omul limitele fizice :)
Cred ca nevestele lor sunt fericite cateva zile, banuiesc ca le e cam greu sa mai vorbeasca cu limba basicata.
@Danangib: intr-un fel. Ca omul poate face semne spre bucatarie, sa fie hranit :)
mişto concurs :D
@ce inseamna sa fii volintir - tarie adevarata :)
Trimiteți un comentariu