Când l-au văzut la un magazin de animale londonez, avea câteva luni şi era cât un ciobănesc german. L-au cumpărat fără să mai stea pe ganduri. Se întâmpla în 1969. Era ceva nemaiauzit să ai un astfel de animal de companie! Puiul de leu a fost botezat Christian. Cei doi stăpâni, australienii John Rendall şi Anthony Bourke, trăiau in Londra în acea vreme, unde aveau un magazin de antichităţi. Un vicar le-a pus la dispoziţie grădina bisericii iar Christian alerga în voie pe acolo în fiecare zi, fugărind o minge sau hârjonindu-se cu proaspeţii stăpâini. Zilele treceau şi, inevitabil, Christian creştea într-o zi cât un căţel într-o lună. Era clar că nu mai putea locui în apartament, aşa că John şi Anthony, cu inima strânsă, ajutaţi de fundaţia lui George Adamson (supranumit şi “tatăl leilor”) l-au trimis în Kenya, să işi regăsească spiritul sălbatic ciuntit de traiul în apartament, alături de oameni.
Peste un an, cei doi au vrut să îl vadă. Era animalul pe care îl crescuseră o bună bucată de vreme, jucaseră fotbal împreună, trăiseră în aceeaşi casă. Le era dor de el.
“Tatăl leilor” nu a fost de acord: Christian este mare de acum, a devenit liderul unui grup de lei, sunt şanse să vă atace. La urma-urmei, a trecut un an de cînd nu v-a văzut!
John şi Anthony nu l-au ascultat. Au plecat fără ezitare în rezervaţia din Kenya şi l-au aşteptat preţ de câteva ore pe Christian. Care şi-a facut aparitia, păşind maiestuos pe stânci. Cum a fost întâlnirea? Clipul urmator este mai grăitor decât orice cuvinte!
Cine vrea să cumpere dvd-ul cu povestea lui Christian (durează cam o ora şi jumatate), îl găseşte la Fundaţia Born Free .
Later edit:
Ce mică e lumea! Aceeaşi fundatie (Born Free) are şi o mică legatură cu România: în vara anului trecut, l-a scăpat pe leul Sinbad dintr-o cuşcă mult prea mică din Bacău, şi încearcă să il pună pe picioare într-o rezervaţie din Africa de Sud. Sinbad poate fi adoptat, timp de un an. Adică o donaţie de 24 de lire sterline sau 48 de dolari ajută la plata hranei şi a eventualelor tratamente medicale. În schimb, donatorul primeşte un certificat personalizat, o fotografie a leului şi este informat cu regularitate despre starea “protejatului” său. Dar mai presus de toate, are sentimentul că a facut o faptă bună, nu?
Later later edit:
Am mai gasit cateva minute cu leul Christian - aici e ceva mai mult din "copilăria" lui alături de oameni. În final, noua familie a leului.
6 comentarii:
am lacramat la filmulet! foarte frumos, mersi de link!
si fain blog ai:) abia il descopar:)
toate bune,
vio
acest filmulet, nu este numai pentru,cei ce iubesc animalele; este ceva dea dreptul "EXTRAORDINAR ";sa le dea DOMNUL,multa sanatate iubitorilor de animale si celor care nu "SUPORTA " animalele. sa auzim numai de bine.gabi
intotdeauna am avut mai multa incredere in animale decat in oameni... m-a impresionat atat de mult caci am plans coplesita de emotii...
@mirela: multam pentru vizita; totusi, pe lumea asta exista oameni frumosi, la fel cum sunt si oameni urati (si aici nu ma refer la atributele fizice). iti doresc sa intalnesti multi oameni frumosi!
am urmarit cat am putut de atent povestea leului respectiv si stiam ce se intamplase dar e frumos sa revezi asemenea momente, pentru cei care vor si doresc se pot face si adoptii pentru koala, eu am adoptat deja unul pentru o perioada de un an, http://www.koalahospital.org.au/ probabil asa cum se poate face si cu Christian, sunt convins ca putem schimba perceptia multora despre aceste animale, si pana o sa ajunga si la noi asemenea societati si organizatii care au grija de animale nu putem face decat sa adoptam altii. Oricum eu fiind medic veterinar pot zice ca am o slabiciune, dar ma gandeam cum ar reactiona lumea la o asemenea societate care sa adune animalele din gradinile zoologice locale de stat. Nu stiu daca as putea strange fonduri incat sa supravietuiasca dar propun o idee spre discutie, poate in final iese ceva bun, o sa mai intru pe blog sa vad daca sunt ceva reactii, o zi frumoasa tuturor!
@Sever: multumesc pentru informatie. Felicitari pentru adoptia de koala. M-am uitat pe acel site si e o initiativa care merita cunoscuta. Chiar voi scrie despre aceasta.
Trimiteți un comentariu