Marea de pe cer

(sursa fotografiei)

Uneori e suficient să priveşti cerul ca să zăreşti…marea.
Poate că vi s-a întâmplat, din senin, într-o bună zi, să vă uitaţi la nori şi să vedeţi cum închipuie, cu puful lor, un peisaj marin, cu valuri încremenite pe cer. Intră în acţiune un pic de imaginaţie - şi marea se află acolo, sus.

Mi-am amintit de toate acestea când am găsit o poezie a irlandezului Seamus Heaney, laureat Nobel în anul 1995. Fragmentul respectiv nu are nume, ci doar un număr (VIII) şi face parte dintr-un poem numit Lightenings (din volumul Seeing Things, apărut în 1991).

Unii spun că acest motiv, al navei care navighează în oceanul de pe cer, îşi are rădăcinile spre sfârşitul epocii medievale – o legendă asemănătoare apare în Annals of Ulster din 748.

VIII

The annals say: when the monks of Clonmacnoise
Were all at prayers inside the oratory
A ship appeared above them in the air.

The anchor dragged along behind so deep
It hooked itself into the altar rails
And then, as the big hull rocked to a standstill,

A crewman shinned and grappled down the rope
And struggled to release it. But in vain.
'This man can't bear our life here and will drown,'

The abbot said, 'unless we help him.' So
They did, the freed ship sailed, and the man climbed back
Out of the marvellous as he had known it.

Am încercat o traducere:

VIII

În cronici scrie: când călugării din Clonmacnoise
Erau în oratoriu şi se rugau,
Deasupra, în văzduh, s-a arătat o corabie.

Ancora a intrat atât de adânc
Încât s-a înfipt în altar, în balustradă
Iar mai apoi carena s-a oprit din legănare,

Un om din echipaj a aruncat cangea, a coborât pe frânghie
Şi s-a luptat să o desprindă. Dar în zadar.
„Acest om nu poate trăi aici, la noi, se va îneca”

Spuse stareţul, „dacă nu îl ajutăm”. Aşa că
L-au ajutat, au eliberat corabia, omul a urcat la loc
Din minunăţie, ca şi cum ştiuse.

Un interviu proaspăt (publicat chiar azi) al lui Seamus Heaney se află aici, unde Seamus Heaney discută cu un alt poet irlandez, Dennis O'Driscoll, despre începuturile sale literare dar şi despre poezie.

Fragmente:
„ (...) on the one hand, that poetry is an ad hoc reality: you can log-on, log-off; you don't need to know very much, just enter where you like, take what you want and go. But it's also a coherent inner system or order of understanding.”

„ - How can you tell a poem is finished?

- Hard to talk about that. It's an intuition. You see it physically in painters: prowling round a canvas; the body is distressed and stressed and then, when it's finished, the body relaxes. You know when it's not finished at least . . .”

Bonus: Dacă vreţi să îl auziţi pe Heaney însuşi cum citeşte framgmente din Lightenings, inclusiv cel de mai sus.