joi, 5 martie 2009

Fetiţa care putea să vadă zâne


(sursa foto)

Se numeşte Tanya, are 13 ani şi este eroina cărţii The 13 Treasures.
Cu ajutorul ei, autoarea Michelle Harrison (debutantă în ale scrisului, la 29 de ani) a trăit recent o mare bucurie: premiul Waterstone's Children's Book. Sarah Clarke, managerul secţiunii pentru copii, are încredere în noua apariţie: "a brilliantly imaginative debut novel that will charm and enthral a generation of readers". Mai mult: lanţul de librării Waterstone's va trimite cartea în filialele din Marea Britanie dar şi din restul Europei.

Acum şapte ani, când urma cursurile colegiului Stafford, Michelle s-a apucat să scrie primele capitole. Apoi, cum ea însăşi era împresurată de cărţi – a lucrat în două librării – a dus povestea Tanyei mai departe. Adolescenta care apărea pe hârtie putea să vadă zâne (care nu sunt tipicele făpturi blânde ori înduioşătoare, ci unele chiar nesuferite ori răutăcioase). Aflată în casa bunicii, ea încearcă să dezlege un mister – o fetiţă care a dispărut acum 50 de ani. Aluatul zânelor e modelat din poveştile auzite de Michelle în copilărie, de la sora mai mare. Şi cum vremea zânelor nu trece niciodată pentru anumiţi oameni...

Final vesel, cu premiu? Nu încă. Autoarei i-a fost respins manuscrisul, când l-a trimis editurilor. Nu o dată, ci de 25 de ori. Michelle s-a simţit descurajată dar apoi s-a gândit la momentele descurajante ca la o provocare: să-l şlefuiască. Şi să creadă în povestea ei. A simţit că trage o carte norocoasă numai când a ajuns la agenţia literară Darley Anderson. De abia acum apare în scenă finalul cu premiu.

Pe lângă suma de 5 000 de lire câştigată cu această ocazie, Michelle şi-a recăpătat încrederea în a scrie. Acum lucrează ca asistent editorial la Oxford University Press şi un reflex al vremurilor de odinioară se mai arată dar e repede reprimat: de câte ori intră într-o librărie, îi vine chef să facă ordine pe rafturi.

6 comentarii:

cor y amor spunea...

draguta poveste!

to-morrow spunea...

@coryamor: e o poveste inclusa in alta poveste :) mie mi-a placut ca Michelle nu s-a lasat infranta de refuzurile editurilor.

coryamor spunea...

mie mi-ar fi taiat IMEDIAT aripile. admir astfel de persoane, care cred cu adevarat in propriile forte.

to-morrow spunea...

@coryamor: eu nu m-as fi oprit de prima data. Cred ca numarul meu de incercari ar fi fost, oricum, sub 10 :)

feeria spunea...

Uimitor cazul scriitoarei, care oricum nu-i singular, dar intotdeauna ma bulverseaza povestile acestor oameni, care nu renunta, orice-ar fi.

Eu sunt pe principiul (care pana acum la mine a functionat): ce e sa fie, este. Lucrurile pentru care m-au luptat, din determinare, vointa, orgoliu, mandrie, etc., au venit la un moment dat, dar imediat le-am pierdut. Acuma, depinde unde voiam eu sa ajung, da oricum, nu cred ca incercam de mai mult de trei ori, sa zicem. :D

Cand am citit titlul m-am gandit la acele surori care au facut furori la inceputul secolului XX, cu poza lor in gradina, printre "zane". Saracul Conan Doyle a murit cu credinta ca acele zane erau adevarate.

to-morrow spunea...

@feeria: zanele de care povesteste Michelle sunt mai in "gothic style", cam rautacioase, nu te gandi la fapturi diafane.
E intr-adevar suprinzator ca 25 de refuzuri au calit-o, de fapt, pe autoare. Eu nu as fi rezistat si urmatoarea miscare ar fi fost sa nu mai scriu :) !
Tu spui ca ai fi incercat de trei ori (hmmm, ca in povesti). Eu habar n-am de cate ori as fi batut la poarta editurilor. Oricum, as fi avut mai putin de 10 incercari, dupa cum am mai scris :)