vineri, 27 martie 2009

Zâmbetul care nu dispare


(sursa foto)

Are un zâmbet imens. Are şi multe kilograme în plus dar face haz pe seama taliei care stă să îi dispară (spre deosebire de zâmbet).

Prima dată am văzut-o în seria French şi Saunders, difuzată la tv.
Dawn French şi Jennifer Saunders alcătuiesc un duet comic irezistibil, încă de la începutul anilor 80. Au parodiat numeroase filme celebre (Tăcerea mieilor, Titanic, Exorcistul, Războiul stelelor etc) dar şi vedete (de la ABBA până la Amy Winehouse).

Să parodiezi nu e uşor, fiindcă trebuie să descoperi puncte slabe pe care să le tratezi cu inteligenţă şi umor. Să exploatezi clişeele, ticurile sau să râzi de ceea ce lumea a găsit cândva fermecător. Pe muchie de cuţit, aşadar. Ele două ştiu să se strecoare printre obstacole pentru a ajunge la ţintă: un râs ori măcar un zâmbet.

Prima parte din Harry Potter parodiat şi produs de French şi Saunders. Iar aici - partea a 2a, a 3a şi a 4a.


În toamna trecută, Dawn French şi-a lansat autobiografia: "Dear Fatty" (Fatty este porecla pe care i-a dat-o partenerei de comedie, Jennifer, deşi aceasta nu este rubicondă – sau poate tocmai de aceea). A fost publicata de Random House, care permite citirea câtorva pagini.

În carte a scris lucruri despre care nu mai vorbise vreodată. Mai multe piese ale unui puzzle, adunate pentru a o defini pe actuala Dawn French. Autobiografia este compusă din scrisori adresate mamei, tatălui (care s-a sinucis când Dawn avea 19 ani), fetiţei pe care a adoptat-o, soţului, cititorului, Madonnei (pe care a parodiat-o cu sârguinţă), lui Jennifer şi aşa mai departe...

...La graniţa dintre râs şi lacrimi, depinde în ce cheie o citeşti. Îmi place să cred că pe joviala Dawn French au călit-o toate hopurile şi că zâmbetul său larg se trage dintr-o putere enormă. Nu îi e teamă de ani (acum are 51) şi spune că dacă îmbătrâneşti, ai un avantaj: nu mai trebuie să îi tratezi politicos pe oamenii nesuferiţi.

Promovare inedită Dear Fatty: autoarea agresează lumea într-un supermarket :)


Soţul lui Dawn French este Lenny Henry, un excelent actor de comedie (a avut la BBC, ani în şir, seria Lenny Henry in Pieces). Mai jos se află un monolog al său, în care explică de ce femeile sunt telepate şi bărbaţii – nu.


Mi-a plăcut că cei doi, prin organizaţia de caritate Comic Relief, strâng fonduri pentru copiii din Africa (prevenirea malariei, şcolarizare) şi pentru persoanele cu probleme din UK. Cu ajutorul Red Nose Day (a avut loc pe 13 martie) dar şi prin alte metode, care au tot comedia în centru. Folosesc sloganul Do Something Funny For Money şi încearcă să deschidă inima oamenilor pentru a face o donaţie, cât de mică.

2 comentarii:

Anonim spunea...

da, si mie imi place French, e foarte simpatica si talentata. Am urmarit-o mai mult in serialul in care e, sa zicem, preoteasa :)
cat despre Saunders, o iubesc! serialul Absolutely fabulous e unul din preferatele mele din cele britanice!

to-morrow spunea...

@coryamor: te referi la "Vicarul din Dibley", unde French e o femeie vicar pe care cu greu o accepta oamenii din satuc. Un mic univers conturat cat se poate de bine!
Sambata si duminica seara se difuzeaza aici serialul Absolutely Fabulous, dar nu e o "generatie" recenta. Am gasit in schimb site-ul sau pe bbc (sunt si clipuri):
http://www.bbc.co.uk/comedy/abfab/