luni, 27 iulie 2009

140 de Hemingway într-un singur loc


(foto: câştigătorul din acest an)

Ce s-a mai întâmplat în weekend?

Fiindcă săptămâna trecută (pe 21 iulie) s-au împlinit 110 ani de la naşterea lui Hemingway, s-a întâmplat şi festivalul anual dedicat acestuia, în Key West, Florida. Acolo „Papa” a trăit în anii 30 şi a scris Pentru cine bat clopotele, A avea şi a nu avea, Moartea după-amiază. Festivalul a adunat felurite secţiuni, care mai intelectuale, care mai pământene.

La partea de Short Story, iată câştigătorul: un profesor, Gregory Loselle. Din cele peste 1000 de povestiri primite, juriul a premiat munca lui (se află aici). Juriul a justificat alegerea: subiectul e tratat echilibrat şi fără sentimentalisme. Concursul a fost coordonat de nepoata scriitorului, Lorian Hemingway.

O probă simpatică: cine seamănă cel mai bine cu Hemingway? Concurs. Cei 140 de cutezători robuşti şi cu barbă au sosit la Sloppy Joe's Bar, unul din locurile favorite ale scriitorului. Juriul a decis: a câştigat David Douglas, 55 de ani, posesor de barbă albă şi naturală. Douglas s-a aflat la a opta încercare, de data aceasta încununată de succes. El a mărturisit că pescuitul şi coctailurile se numără printre plăcerile sale dar că nu are talent literar – scrie doar cecuri şi sms-uri. E modest şi crede că a câştigat mai curând datorită puloverului de pescar pe care l-a purtat la concurs.
(mai multe poze din concurs, aici)

Au fost evenimente pentru toate gusturile şi chefurile: un turneu de pescuit şi lectură din Hemingway.

Toată lumea s-a veselit. Că doar lui „Papa” îi plăcea să petreacă şi iubea oamenii.
O comemorare vioaie, fără pic de scorţoşenie.

Poate că Hemingway i-a privit şi poate că a râs în barbă: „A man can be destroyed but not defeated”.

Dar credeţi că numai americanii îşi aduc aminte de el?

Nici Pamplona nu l-a uitat. În acest an s-au implinit 50 de ani de la ultima vizită a lui Hemingway. Prin Fiesta, lumea întreagă a aflat de sărbătoarea de San Fermin. Spaniolii îi sunt recunoscători.

2 comentarii:

I spunea...

Stiam ca Festivalul de la San Fermin din Pamplona este renumit datorita lui Hemingway. O fi adunand milioane de turisti si o fi unul din punctele de atractie turistica " cele mai" din Europa, dar cand vad la televizor macelul de la cursele cu tauri, pe mine ma ia cu ameteala. Ba unii mai vin si din departari sa intarate taurii.Fiecare in felul sau.
Iti multumesc foarte mult pentru vizita, iar eu o sa ma autoinvit cu mare placere pentru ca imi place foarte mult blogul tau.
(Na, c-am prins curaj.)

to-morrow spunea...

@YSY: bun gasit pe aici! Eu am evitat sa merg la o corida, in Spania, fiindca imi era mila de taur. Dar inteleg ca e ceva ce face parte din cultura lor, infruntarea om-animal, spiritul macho etc. De sute de ani.
Esti binevenita in vizita :)