Citeam astăzi cum o
ie românească te poate face să oftezi sau să te revolţi. Motivul? Preţul întâlnit la magazinele tip Artizanat, care totuşi supravieţuiesc într-un mod misterios. Articol scris cu nerv, surprinde foarte bine esenţa a ceea ce se întâmpla “la noi”.
Întrebările mele fără răspuns sunt: de ce Artizanatul nu încearcă să aibă preţuri rezonabile? Cum supravieţuieşte? Doar prinzând câţiva turişti străini şi neinformaţi, care deschid larg băierile cardului ca să se întoarcă acasă cu ceva autentic românesc? Autentic-autentic dar cu preţuri prohibitive??? …Gata, am epuizat toate semnele de întrebare.
Acum câţiva ani, mergând la nişte prieteni din Austria, m-a încercat o mare mirare (nu am mai avut timp de revoltă, că mă grăbeam) când am călcat pragul unui astfel de magazin Artizanat. Încercam să cumpăr o ie românească, pentru doamna care mă găzduia, mare iubitoare de obiecte frumoase din toată lumea. Însă zerourile multe scrise pe mai toate produsele m-au determinat să plec de acolo cu o cămasă de noapte din pânză topită, nu atât de spectaculoasă precum ia românească, dar la un preţ mai suportabil pentru buzunarul meu est-european.
…Revanşa o să mi-o iau într-o bună zi, când voi colinda prin vreun sat românesc şi voi cumpăra, din casa omului, o ie autentică.
Motiv de bucurie: se leagă un pic de cele scrise mai sus. Am descoperit, tot azi, un portal (
Breslo se numeşte) care încearcă să strânga ceva autori de produse hand-made (asta o fi denumirea noua pentru meşteşug??), să îi promoveze şi, evident să îi ajute să vândă. Preţuri rezonabile, din câte am răsfoit eu. În plus, cu netul la îndemână, faci comanda şi ai varianta curierului rapid (ca să scapi de eternele cozi la oficiile poştale şi de doamnele prost dispuse de acolo, care mă duc cu gândul la anii ’80; dar despre asta o să scriu cu altă ocazie).
Îmi place să cred că pe Breslo sunt copiii aceia entuziaşti, pasionaţi şi artişti. Şi că se vor strânge din ce în ce mai multi. Ca o contrapondere la kitsch. Nu vă aşteptaţi să găsiţi aici tradiţionalul, în sensul de ciobănaşi cântând din fluier sau mioriţe, ci pregătiţi-vă pentru un suflu nou şi o sarabandă de culori vesele.
Eu am am poftit la câte ceva din
categoria bijuterii. Şi m-am decis să adaug bannerul Breslo pe blogul meu; poate aşa, din clic in clic, mai aude lumea de ei.
PS: Poza nu are legătură nici cu Mioriţa, nici cu hand-made. Ci cu vara care se exprimă în luna august.
7 comentarii:
Inca un site cu bijuterii frumoase:
http://www.bijuteriisidef-suzana.blogspot.com/
Multumesc pentru link. Sunt intr-adevar niste bijuterii superbe.
Multumesc inca o data pentru siteul cu iile, Breslo arata interesant si merita sustinut, ca sa se dezvolte:)!
Ai un blog foarte fain, o sa mai vin in vizita la tine:)
Inca un link interesant: http://issuu.com/lolafactory/docs/catalog?mode=embed&documentId=080728232913-a0f1d7603ad241499329dbaa333659e0&layout=grey
@ suzi: multumesc frumos pentru cuvintele tale; sunt onorata de ele si te mai astept in cate o vizita.
@ klara: multumiri pentru link, e o adevarata placere sa privesti colierele acelea - ca de cumparat, mai greu pentru mine, vad ca autoarea e tocmai in portugalia; insa imi place teribil macar sa vad lucruri frumoase, chiar daca nu le pot cumpara :)
Aţi văzut cum vin comentariile? Era mare, mare păcat să nu putem lăsa o vorbă din suflet aici.
@ amallia, ma bucur ca ai sosit aici si ti-ai luat ragazul sa scrii. parerile tale sunt intotdeauna binevenite.
Trimiteți un comentariu