miercuri, 27 august 2008

Pitic de grădină? Mai bine o mini-văcuţă


(poza este luată de aici)

În Marea Britanie, preţurile crescute ale unor alimente au făcut ca în câteva grădini din spatele caselor să apară... mini-văcuţele. Sau văcuţele pitice. Numite în acte văcuţe rasa Dexter (pentru cei cu reacţii alergice la diminutive: dimensiunea impune aici şi această formă de exprimare - da, mă feresc de diminutive, în mod normal).

Nu exagerez şi nu e o farsă: până şi prestigiosul The Times a tratat recent acest subiect.

Dacă mergeţi prin Albion şi vedeţi pe o pajişte britanică o cornută cu înălţimea situată între cea a unui câine-lup şi cea a unui Dog german, atunci vă aflaţi în faţa unei văcuţe Dexter. Pentru detalii în UK, consultaţi aici.

Puţină istorie: strămoşii ei au păscut prin sudul Irlandei încă din 1800 şi se pare că, la rândul lor, aceştia provin din vitele celţilor. Revenind în prezent: cine are o grădină şi dispune de minimum 200 de lire sterline (preţul unei super-Dexter ajunge şi la 2000 de lire), poate deveni proprietarul unei văcuţe care nu reclamă o îngrijire specială, este prietenoasă cu cei mici, „tunde” iarba şi oferă cam 7 litri de lapte zilnic. Unii spun că, în ultimă instanţă, ea poate ajunge şi în farfurie dar prefer să ignor acest aspect şi să mă gândesc doar la o mini-văcuţă- animal de companie rumegând placidă pe o pajişte, în amurg, aşteptând să vină ora mulsului.

Nu disperaţi dacă vă aflaţi în America, Australia sau în Noua Zeelandă . Există şi aici asociaţii de profil care vă ajută să vă cumpăraţi o văcuţă pitică, pentru că miniona Dexter a reuşit să depăşească graniţele Marii Britanii.

De ce m-a atras povestea văcuţei Dexter? Pentru că este un fel de vis devenit realitate, dar pe coordonate un pic diferite de cele iniţiale.

Explicaţie: în copilărie, tata îmi croia zilnic o poveste sau măcar o secvenţă fantastică. Mă refer la vârsta când trăieşti cu basme şi nu vrei să separi imaginarul de realitate. Într-o bună zi, tata mi-a spus că o să îşi facă rost de un ponei. Dar în miniatură. Adică un mini-ponei. Şi că îl va aşeza pe biroul de acasă. De ce? am întrebat imediat (încă de atunci aveam de ce-urile la mine) Fiindcă după ce el, tata, scrie (da,da, a fost o vreme în care hârtia şi cerneala erau uneltele de bază ale scrisului), poneiul va tropăi pe birou, purtând pe copite sugativă (pentru cei crescuţi alături de computer, mă tem că sugativă e un arhaism).

Am clipit de vreo două ori şi am văzut scena în minte. Era un mini-ponei alb, cu părul la fel de alb, ochii negri şi o mini-şa roşie. Urma să stea pe birou, printre hârtii şi câteva cărţi. Am fost fericită. Aveam ceva unic, chiar dacă numai în imaginaţie. Nici măcar nu l-am aşteptat, eram mulţumită de poveste. Care poate nu e chiar atât de imposibilă, din moment ce am aflat azi că există văcuţa Dexter... Important e să crezi în poveşti, nu-i aşa?

Later edit:

În final, Come by the Hills - Loreena McKennitt:


Come By The Hills
Asculta mai multe audio Muzica

Come by the hills to the land
where fancy is free
And stand where the peaks meet the sky
and the rocks reach the sea
Where the rivers run clear and the bracken
is gold in the sun
And cares of tomorrow must wait
till this day is done.

5 comentarii:

andutza spunea...

Asa frumos scrii.... Marturises ca uneori ma depasesc articolele tale, sunt prea destepte pentru mine!! :)) Dar scrii atat de frumos si de inspirat si invat atat de multe lucruri de pe blogul tau!!
Dar cred ca ti-am mai multumit pentru asta!! :)

monica spunea...

a602.ac-images.myspacecdn.com/images01/24/l_c8f2036fda0101bf55dda4a83190f2f9.jpg

to-morrow spunea...

@ Andutza: multumesc frumos dar crede-ma ca exagerezi :) Daca citesti cu placere blogul meu, sunt multumita ca ofer astfel un cadou virtual cuiva care trece pe aici.

@ Monica: vazut, ras. Se pare ca animalele de casa pot fi din specii pe care nu te astepti sa le gasesti in sufragerie :)

Leah Lusch spunea...

O ador pe Loreena McKennitt! In ultima vreme e tot ce ascult!

to-morrow spunea...

Si mie imi place vocea ei, parca vine din timpurile povestilor.