sâmbătă, 20 septembrie 2008

Cea mai mare librărie pe valuri



(pozele de aici şi aici)

Construită la doi ani după Titanic. În tinereţe, a fost navă comercială şi transporta mărfuri. A lucrat în Garda de Coastă americană, apoi a fost navă de pasageri. A transportat emigranţi. A străbătut Mediterana în croaziere. Acum are 94 de ani, se ţine bine (a beneficiat din când în când de ceva tratamente de întinerire) şi aduce cărţi (peste 6000 de titluri) în diverse porturi ale lumii. Va ieşi la pensie peste doi ani.

MV Doulos, care a intrat în Cartea Recordurilor, este în prezent o librărie călătoare. De vreo 30 de ani aparţine unei organizaţii caritabile din Germania. La bordul său se află voluntari dar şi un echipaj care cunoaşte tainele navigaţiei. Nimeni nu primeşte salariu, nici măcar căpitanul. Voluntariatul înseamnă că stai la bord cel mult doi ani, pui piciorul pe pământ doar în porturi şi duci cărţi în lume. Oameni din vreo 50 de ţări au vrut să aibă o astfel de experienţă. Un soi de întâlnire a culturilor?...

Când ajunge în port, MV Doulos îşi deschide librăria. Cărţile care au călătorit pe apă sunt răsfoite de mâini din întreaga lume şi citite de ochi… internaţionali. Ficţiune, literatură clasică, cărţi de religie (cred că e vorba de o organizaţie creştină caritabilă), cărţi de bucate, dicţionare etc.

Acum, nava se plimbă de-a lungul coastelor australiene. O trecere în revistă a porturilor unde a acostat, aici.

Iar aici, porturile unde îşi va arunca ancora.

Am găsit o scurtă poveste a lui Ashley McDonald – cel care, de aproape şapte ani, este căpitanul vasului. Pe navă se află şi familia lui.

2 comentarii:

Incze Klára spunea...

Nici nu am stiut ca exista asa ceva...
Ce frumos! Multumesc pentru postare.

to-morrow spunea...

Si mie mi s-a parut ceva interesant, sa cutreieri lumea, pe valuri, ducand carti.