vineri, 22 mai 2009

Ediţie limitată şi un nou record


(sursa foto)

Tatăl american, mama englezoaică. Ea începe să scrie în timpul primului război mondial, când lucra ca voluntar, pe post de infirmieră. Primul său roman se numeşte Misterioasa afacere de la Styles, prilej ca Hercule Poirot să îşi facă apariţia în lume.

Probabil că aţi ghicit – este vorba de Agatha Christie, cel mai bine vândut autor al tuturor timpurilor. Cărţile ei s-au vândut în peste două miliarde de exemplare. Recent, scriitoarea a stabilit un nou record mondial: cea mai groasă carte. Tipăritura are peste 4.000 de pagini şi conţine un fel de "opere complete Miss Marple": 12 romane şi 20 de povestiri unde personajul bătrânei domnişoare îşi etalează talentul detectivistic. Vedeţi aici mai multe fotografii ale cărţii-record.

Miss Marple a ţâşnit în proza poliţistă pe la sfârşitul anilor '20, în colecţia de povestiri The Tuesday Night Club Murders. Debutul în roman şi-l face cu Crimă la vicariat (1930).

Aş spune că a apărut o adevărată bijuterie pentru bibliofili, deşi numai bijuterie nu inspiră vederea unei cărţi care cântăreşte cât o valiză ticsită. Însă un bibliofil nu va ezita să dea 1.000 de lire pe această ediţie limitată, care îi va sosi împreună cu certificatul de la Cartea Recordurilor.

Este al treilea record mondial pentru Agatha Christie.
Primul: opera ei a fost tradusă în mai multe limbi decât opera lui Shakespeare.
Al doilea: The Mousetrap, piesă de teatru pe care a vrut-o un cadou pentru Mary, soţia regelui George al V-lea, a avut cele mai multe reprezentaţii (din 1952 încoace a fost jucată de peste 23.000 de ori iar numărătoarea nu s-a sfîrşit).

Viaţa scriitoarei conţine aspecte spectaculoase:
- prima sa carte, Misterioasa afacere de la Styles (aici în limba engleză), a aşteptat cinci ani până să fie publicată (în 1920) şi a fost respinsă de şase edituri.

- în 1926 a avut un an negru: mama i-a murit şi în plus a aflat de adulterul soţului, Archie Christie (se căsătoriseră în 1914, după o dragoste furtunoasă). Agatha a dispărut pentru zece zile şi nimeni nu a ştiut unde se află. Avea 36 de ani. Peste patru ani a vizitat Bagdadul şi l-a întîlnit pe Max Mallowan, arheolog. Avea să urmeze o căsnicie fericită, timp de 46 de ani. Agatha l-a însoţit pe Max în repetate rânduri pe şantierele arheologice.

- este singurul autor de romane poliţiste care şi-a câştigat celebritatea şi în dramaturgie.

- singurul autor cu două personaje la fel de faimoase: Hercule Poirot şi Miss Marple.

- spunea că ideea pentru un nou roman îi vine în momente neaşteptate, cum ar fi când merge pe stradă sau când se află într-un magazin cu pălării.

- îşi nota idei despre intrigă şi personaje în numeroase carneţele. Observa cu atenţie totul din jur. Nepotul ei spune că Agatha Christie era o persoană care mai mult asculta decât vorbea, care mai mult îi vedea pe ceilalţi decât era ea însăşi văzută.

- timp de 15 ani şi-a scris autobiografia dar a păstrat-o pentru sine. An Autobiography a fost publicată pentru prima dată la un an de la moartea sa. Editura Harper Collins lansează o nouă ediţie în august, care conţine şi un CD cu fragmente audio.

Bonus: Agatha Christie (voce) povesteşte de ce a început să scrie.

4 comentarii:

coryamor spunea...

sunt si eu o fana, fara nici un dubiu. jos palaria, mrs christie! :)

to-morrow spunea...

@coryamor: inca nu m-am hotarat ce imi place cel mai mult - cum isi contureaza personajele, "lovitura finala" in care se dezleaga misterul crimei ori elementele de detaliu. Ma mai gandesc... Oricum, Agatha Christie este minutioasa dar nu este plictisotoare :)

feeria spunea...

Cu siguranta nu este plictisitoare!
Referitor la primul tipar, si Conan Doyle a intampinat aceleasi reticente si refuzuri, care au durat ani de zile pana cand Un studiu in rosu sa fie publicat si odata cu el sa se nasca legenda Holmes. E ciudat si in acelasi timp datator de speranta :D Refuzul nu este un indicator pentru lipsa talentului, nu?

to-morrow spunea...

@feeria: nu stiam ca si Conan Doyle s-a lovit de refuzuri. Drept pentru care ma gandesc ca un autor are noroc daca omul de la editura (care-i citeste manuscrisul) e pe aceeasi lungime de unda cu el. Daca o sa scriu vreodata pentru publicare, imi voi aminti de aceste cazuri celebre :) !