Începuturi celebre şi cărţi bune

(sursa foto)

O carte bună o cunoşti de la primele cuvinte. O carte care a rezistat timpului ajungi să o deosebeşti de celelalte după începutul său. E ca şi cum ai privi la o fotografie veche şi distingi chipuri familiare.

„Spune-mi Ishmael“ - Call me Ishmael. E clar: Moby Dick, Herman Melville.

„Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.”
It is a truth universally acknowledged that a single man in possession of a good fortune must be in want of a wife. Vorbim de Mândrie şi prejudecată, Jane Austen.

„Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi, era epoca înţelepciunii, epoca neroziei…”
It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness.. – Dickens, fără îndoială. Poveste despre două oraşe.

„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.” – Anna Karenina, Tolstoi

„Toţi copiii cresc mari, în afară de unul.” - All children, except one, grow up. Iată-l şi pe Peter Pan (JM Barrie).


Cineva s-a gândit să adune începuturile celebre într-un site. Vă invit să intraţi şi să vă descoperiţi/votaţi favoritele.

Mă gândesc că sutele de citate de aici au şi o altă valoare: mic îndreptar pentru cărţi bune.

Nadia Comăneci: primul 10 din gimnastică

În 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, o fată zâmbea rar. Avea 14 ani şi ceva, făcea gimnastică de la şase ani şi trata sportul cu concentrarea unui adult.

Fata a învins tabela de marcaj, care până atunci nu mai arătase vreodată nota zece. Nadia Comăneci. România. Primul zece din istoria gimnasticii. Era un zece rotuuund şi tare frumos pentru ochii oricărui român.


În 1979 a participat la Campionatele Mondiale (SUA), recuperată faţă de anul anterior, în care adăugase câteva kilograme (divorţul părinţilor şi decizia Federaţiei ca soţii Karolyi să nu o mai antreneze, în 1978, avuseseră acest efect).
În 1979 a revenit la Deva, la antrenamentele cu soţii Karolyi. A ajuns într-o formă bună pentru a lua parte la competiţie.
Chiar în timpul Campionatelor, a făcut o infecţie la mână dar a plecat din spital, a strâns din dinţi şi şi-a executat exeriţiul la bârnă. A luat 9.95.


După aceea, toţi copiii ştiau de Nadia Comăneci iar fetiţele se legănau atârnate de bara de bătut covoare, într-un concurs imaginar improvizat aproape zilnic.

Dacă întrebi un străin despre România, cel mai probabil va face o conexiune nefericită (Ceauşescu) şi una fericită: Nadia Comăneci. Pentru cea de-a doua alăturare, Nadia merită tot respectul.

Astăzi împlineşte 48 de ani. La mulţi ani!

Premiu literar pentru fragment

The more, the merrier! Ca şi cum nu ar fi existat destule premii literare pe lumea asta largă, National Academy of Writing (cursuri postgraduate ţinute la Birmingham City University Schoool of English de către scriitori care te învaţă cum să emiţi ceva literar) lansează Good Writing Awards.

Cursurile de mai sus mi se par oportune dacă eşti în posesia unei înclinaţii către literatură. La urma-urmei scrisul se poate învăţa, cu reţetă, ca o mâncare care iese gustoasă după a şaptea încercare, lacrimi şi cratiţe fumegând. Se adaugă o ploaie de entuziasm creator într-un moment zen, şi astfel soseşte pe lume o povestire, dacă nu cumva chiar o carte care merită citită.

Noutatea interesantă de la Good Writing Awards: se aşteaptă nominalizări de la publicul cititor (din UK), nu de după ochelari de critici mai mult sau mai puţin încruntaţi. Nu ştiu de ce îmi imaginez acum că un critic literar are o privire aspră în majoritatea timpului său liber sau o mină de suferind; sper ca e absurd. Criticii pot să fie oameni solari şi bon viveur-i.

Profesioniştii apar şi ei dar de abia în juriul care va decide câştigătorii.

O noutate şi mai interesantă: nu se cere o carte întreagă de nominalizat, ci un fragment (între 100 şi 1000 de cuvinte). De ce? "Because good writing ought to be able to demonstrate its quality in less than 1,000 words" explică site-ul. Asta îmi place, fiindcă întotdeauna am detestat „beţia de cuvinte” (trăiască nenea Maiorescu, sireacul). Nu mai am răbdare, timp, toleranţă să parcurg ceva diluat şi să mă căznesc să justific de ce autorul a simţit nevoia să se exprime în patru pagini în loc de una. A se înlocui „pagini” cu „paragrafe” atunci când apare o zi ticsită.

Trăiască fragmentul! Salut pe această cale apariţia Good Writing Awards. Şi mă opresc aici, încântată de descoperire, şi atentă să nu lungesc inutil articolul.

Frivolităţi confortabile

(sursa foto de beans on toast)

Anumite mâncăruri îţi aduc o stare de bine (nu socotesc aici caloriile, că altfel ar trebui să vorbesc de frunze de salată sau de iaurt).

Neuropsihologii care sălăşluiesc în laboratoare, pe lângă Universitatea din Sussex, aplecaţi pe studii şi cercetări, au făcut o descoperire: când se simt oamenii minunat în timpul mesei? Ei au studiat reacţiile voluntarilor la mirosul, gustul şi culoarea mâncării. Domnul Proust e valabil şi în Anglia - unele alimente au tras după ele amintiri din copilărie.

Dacă ai în farfurie ingrediente simple şi o culoare uniformă, confortul tău sporeşte, spun specialiştii. În aceeaşi notă gastronomică: mirosul cel mai plăcut este unul clar, pe care să îl recunoşti şi în alte dăţi.

Specialiştii de care vorbeam au calculat, printr-o formulă, indicele de confort adus de mâncare. Nu aprofundez.

Importante sunt câştigătoarele:
1. fasole cu pâine prăjită (de fapt, fasolea se află PE pâinea prăjită)/ beans on toast
2. cârnaţi cu piure
3. supă de roşii
4. plăcintă cu pui şi ciuperci
5. budincă de paste cu brânză

În încheiere, am găsit o voce serafică să povestească despre „beans on toast”.

Less than 15 mins:
How To Make Baked Beans On Toast

Mă simt datoare să iau în discuţie şi contextul cultural - britanicii au dreptul să poftească la cele de mai sus şi să intre într-o stare de bine, că doar au crescut cu ele.
La noi, în top s-ar afla (musai) sărmăluţele şi salata de boeuf, nelipsite din meniu la orice mare adunare gastronomică de familie. Oare ar intra şi mămăliguţa cu brânză? Încă nu m-am decis – e nevoie de un studiu...

Herta Müller, fragmente

1. Fiindcă valul internaţional al Nobelului a măturat tot în aceste zile, am trecut cu vederea că Herta Müller se află printre finaliştii de la Deutscher Buchpreis/ German Book Prize 2009 (lista se anunţase încă de la jumătatea lunii septembrie). Numele câştigătorului îl vom afla mâine.

Börsenverein des Deutschen Buchhandels Stifung/ Foundation of the German Publishers & Booksellers Association acordă premiul în fiecare an, cu puţin timp înainte de Târgul de carte de la Frankfurt.

Cartea care a adus-o printre finalişti se numeşte Atemschaukel (în engleză - Everything I Own I Carry with Me).

Un fragment din roman, aici, tradus în limba engleză. Herta Müller realizase o serie de interviuri cu poetul Oskar Pastior , care trecuse prin ororile lagărului sovietic. Cartea se bazează pe aceste interviuri şi vorbeşte depre etnicii germani deportaţi în Uniunea Sovietică după cel de-al doilea război mondial.

2. Herta Müller poetă. Câteva din versurile sale, citite chiar de către autoare (cinci poezii sunt în limba română.

3. La această adresă se găseşte varianta în engleză a unui articol scris de Herta Müller şi publicat în Die Zeit în iulie 2009. Autoarea vizitase România în primăvară iar prezentul îi prilejuieşte şi o întoarcere în timp (povesteşte aici câteva episoade din prezent, în paralel cu secvenţe având ingredientele umilitoare şi terifiante ale traiului ante-1989).

Nobel pentru Literatură 2009 – Herta Müller

(sursa foto)

La ora când scriu, cred că tot globul ştie cine a câştigat premiul Nobel pentru literatură.

Herta Müller urcase spectaculos azi în topul preferinţelor de la Ladbrokes. Cu doar câteva ore înainte de anunţul oficial, era cot la cot cu Amos Oz.

Un pic după ora 14 (ora României) a ţâşnit vestea: "The Nobel Prize in Literature goes to Herta Müller."

Scriitoarea a publicat în limba română: Animalul inimii, Regele se-nclină şi ucide, volumul de versuri Este sau nu este Ion, (toate la Polirom), volumul de poezie În coc locuieşte o damă (editura Vinea, 2006), romanul Încă de pe atunci Vulpea era Vînătorul (editura Univers, 1995).

Cele mai multe din cărţile ei sunt scrise în limba germană. Germania a devenit ţara de adopţie încă din 1987, când Herta Müller, persecutată politic, a reuşit să plece din România. Un material bine documentat - aici.

În 2003, autoarea spunea: "Dar limba română participă la limba germană în care scriu. Pentru că eu nu pot să despart în capul meu ce am dintr-o limbă şi din cealaltă. Sunt lucruri trăite, sunt imagini amintite şi limbile se amestecă. Nu pot să împart viaţa în două limbi, nu funcţionează aşa, n-are rost şi nici nu vreau."
Restul interviului – aici.

Este pentru a treia oară când Germania o propune pe Herta Müller la Nobel (a mai fost nominalizată în 1999 şi anul trecut).

Îmi pare bine că în acest an văd pe site-ul Nobel: Herta Müller, Germany, b. 1953
(in Nitzkydorf, Banat, Romania).

E suficient ca să mă încânte că am fost martora unui moment de istorie: prima scriitoare născută în România ia premiul Nobel.

Later edit:
De ce i s-a acordat Nobelul? Un interviu de azi cu profesorul Peter Englund, secretarul Academiei Suedeze (cel care a făcut anunţul).

Favorit la Nobel: Amos Oz

(sursa foto)

Lumea spune că israelianul Amos Oz va fi numele anunţat pe 8 octombrie (Premiul Nobel pentru Literatură). Locul al doilea (ca şanse) îl ocupă scriitoarea algeriană Assia Djebar şi americanca Joyce Carol Oates.

E drept că şi anul trecut despre Amos Oz se spunea că va câştiga însă la final premiul a ajuns la Jean-Marie Gustave Le Clézio.

Aşa că cei care au pariat pe numele lui aşteaptă cu înfrigurare. După cum se vede din tabelul de aici (de la Ladbrokes), cu toţi scriitorii care ar avea şanse, în opinia publicului.

Cărţi ale lui Amos Oz au apărut traduse în limba română la Polirom şi la Humanitas.

LATER EDIT: Între timp, tabelul arată ceva îmbucurător: pe locul doi pe lista favoriţilor la Nobel a urcat scriitoarea Herta Müller, autoare germană de origine română.


nichita stanescu - cantec (pune si tu..)
Asculta mai multe audio Diverse

Mic îndreptar de filme bune

Mi-a atras atenţia un top întocmit de o doamnă, jurnalistă şi scriitoare, care publică în ziare precum The Times şi The Telegraph.
Lista se ocupă de cărţi care au devenit filme. Mai precis, de cele mai bune ecranizări, fiindcă există cărţi care au fost adaptate nu numai o dată.

Acest top ar putea fi un adevărat ghid pentru filme bune. Filme pe care poţi să le vezi de mai multe ori, de-a lungul anilor. Conţine 25 de locuri şi le voi menţiona pe primele 10. Restul se găsesc aici.

1. Marile speranţe (Charles Dickens) – filmul din 1946, cu John Mills şi Jean Simmons
2. La răscruce de vânturi (Emily Bronte) – filmul din 1939, cu Merle Oberon şi Laurence Olivier
3. Să ucizi o pasăre cântătoare (Harper Lee) – filmul din 1962, cu Gregory Peck
4. Doctor Jivago (Boris Pasternak) – filmul din 1965, cu Omar Sharif şi Julie Christie
5. Ghepardul (Giuseppe Tomasi Di Lampedusa) – filmul din 1963, cu Burt Lancaster şi Claudia Cardinale
6. Tăcerea mieilor (Thomas Harris) – filmul din 1991, cu Jodie Foster şi Anthony Hopkins
7. Legături periculoase (Choderlos de Laclos) - filmul din 1988, cu Glenn Close şi John Malkovich
8. Somnul de veci (Raymond Chandler) – filmul din 1946, cu Humphrey Bogart şi Lauren Bacall
9. 39 de trepte (John Buchan) – filmul din 1935, regia Alfred Hitchcock
10. Domnişoara Brodie în floarea vârstei (Muriel Spark) – filmul din 1969, cu Maggie Smith

În final, trailerul de la Rămăşiţele zilei (Kazuo Ishiguro) – filmul din 1993, cu Anthony Hopkins şi Emma Thompson (locul 20 în acest top). Hopkins are o ţinută inegalabilă şi joacă perfect. Mai e nevoie să spun că mi-a plăcut enorm cartea, deşi am citit-o după ce văzusem filmul?!

Invenţii nesuferite şi invenţii simpatice

(sursa foto)

Când britanicii au făcut un top al invenţiilor nesuferite (la începutul anului) pe primul loc s-a situat aparatul/îndeletnicirea cu numele de karaoke. Pentru că unul cântă şi ceilalţi trebuie să suporte sau să sufere auditiv. Locul doi a fost ocupat de canalele de sport nonstop (cred ca aici doamnele au avut un cuvânt hotărâtor). Bronzul a revenit consolelor de jocuri. Următoarele locuri au ajuns la: telefoanele mobile, ceasurile deşteptătare, aparatele de întins părul.

În august americanii au sărbătorit National Inventors Month.
Cele mai bune invenţii sunt, în opinia unora:
- berea la halbă – din 1797 încoace, când britanicul Joseph Bramah a inventat berea care gâlgîie printr-un fel de robinet
- tehnologia GPS – pentru turişti, şoferi sau oameni pierduţi în străzi/oraşe/lume
- Internetul
etc.

Fiindcă acum ceva vreme domnul Urmuz mi-a spus că un articol ar fi fost bun de leapşă, iată că iau în calcul sugestia domniei-sale. Mai bine mai târziu decât niciodată...
Aşa că întreb: care sunt cele mai nesuferite şi care sunt cele mai simpatice invenţii? Aştept să răspundă:
Urmuzz
Dana
Miki
Flavius
Cu câte o scurtă argumentare (subiectivă, evident, că acesta e tot farmecul).

Accidents happen…

(sursa foto)

Cât pericol reprezinţi tu pentru tine?

Să presupunem că cineva închide uşa peste degetul tău. Nu e o acţiune obişnuită (nici plăcută sau dorită) dar nici nemaiîntâlnită. După ce îţi trece durerea şi după ce se duce furia, condamni neglijenţa omului acela. Dar când tu însuţi/însăţi (ca să nu discriminez) faci asta, cum este?

Nu mi s-a întâmplat mie; ok, eu am o poveste cu un deget cât se poate de traumatizat, la vremea lui. Din vina mea. Dar simt nevoia să trec cu eleganţă peste acest episod.... Să aruncăm la coş episoadele negre. Îmi asum capul în nori, periodic.

Britanicii (uite ca am prins drag să îi tot citez) au mai comis un studiu, comandat de Mobigel Paineze Spray. Cam 7.000 de oameni chestionaţi. Concluzia: nu te răneşti doar eşti afară sau când practici un sport. Casa e pliiină de pericole :).

O vorbă din bătrâni (englezi) spune că “there is no gain without pain”.

Până la "gain", să vedem de unde vine durerea, când vine:

- de la dormit în poziţie ţeapănă (cam jumătate din subiecţi recunosc că se trezesc cu dureri fiindcă nu schimbă poziţia în timpul somnului)

- de la un pas împiedicat pe scări

- de la o întoarcere riscantă în timpul somnului, terminată la podea

- de la un pas necugetat, la ieşirea din cadă

- de la lucrul la computer – daaaaa, ştiam eu că e dăunator, acum am dovada

- de la câinele-prietenul-omului, care ţi se încurcă pe lângă glezne. În casă. Urmarea firească: într-o secundă, eşti la nivelul câinelui. Adică priveşti pardoseala de aproape. Cunosc o doamnă care are acum o mână în atele - dar nu pentru multă vreme.

- de la o uşă de sticlă, prea curată, plasată imprudent în drumul tău

Întreaga listă – Top 20 – există aici.

Mai multă atenţie, vă rooog...


Freddy King - Stumble
Asculta mai multe audio Muzica

Ce uiţi cel mai des?

(foto: floarea numită nu-mă-uita)

Ce uită omul ocupat sau omul cu capul în nori?

O aniversare, o parolă de mail, un PIN de la card, unde sunt cheile, să ude florile…

Un „top al uitării” a fost publicat de către National Lottery din Marea Britanie. Britanicii au participat la acest sondaj dar în opinia mea el este universal valabil – eu însămi am gasit câteva locuri în top pe care le-am aprobat din tot sufletul.

Interesant este că a uita ceva se leagă mai des de mediul personal decât de cel profesional.

Ce uiţi? Primele zece poziţii din Top 25:

1. Să bei la timp din cană, ca să nu se răcească ceaiul/cafeaua

2. Unde ai pus cheile (de la maşină sau de la casă)

3. Ce doreai, de fapt, să cumperi de la magazin

4. Să scoţi rufele din maşina de spălat

5. Să scoţi ceva din congelator

6. Să pui mobilul (iPod-ul) la încărcat

7. Să nu înjuri în faţa copiilor

8. Să pui hârtie igienică la toaletă

9. Unde ţi-ai parcat maşina

10. Aniversările copiilor prietenilor

Un adult uită cam trei lucruri într-o zi. Partea bună, zic eu, este că îşi aminteşte de ele (chiar dacă mai târziu). Bărbaţii uită mai des decât femeile, deşi femeile au mai multe pe cap. Studiul spune, nu eu :)

Pumnalul internaţional

Pentru a treia oară în patru ani, Fred Vargas primeşte Pumnalul internaţional. Şi îi este bine. Pumnalul vine de la romanele poliţiste şi se numeşte Crime Writers' Association's International Dagger. Cărţile trebuie să fie scrise (sau traduse) în engleză.

Surprinzător: în Marea Britanie, Franţa a învins, înconjurată de finalişti nordici. The Chalk Circle Man a primit 1000 de lire iar traducătoarea, 500.

O cronică din Guardian explică de ce Fred Vargas tot câştigă acest premiu: "she's a genius".

Fred Vargas este de fapt o doamnă, Frédérique Audoin-Rouzeau, născută la Paris, care s-a îndeletnicit cu istoria, arheologia şi din 1991 încoace se ocupă de comisarul Adamsberg, un personaj uşor excentric şi fascinant când dezleagă enigme.

O carte din seria Adamsberg a apărut la noi anul trecut, la Humanitas: Pleacă repede şi întoarce-te târziu.

O nouă Agatha Christie? Locul era prea gol...

Alice Munro premiată

Era timpul să sosească (o dată la doi ani) Man Booker International Prize. A ajuns deja la a treia ediţie. Versiunea internaţională a lui Man Booker se acordă unui autor în viaţă, pentru întreaga operă (ficţiune în limba engleză).

Premiul (60 000 lire sterline) a mers tocmai în Canada, la Alice Munro. Ceremonia de decernare va avea loc la Dublin, pe 25 iunie.

În luna august, Alice Munro lansează un nou volum de proză scurtă. Se numeşte Too Much Happiness. Un fragment poate fi citit aici.

Ficţiune de Alice Munro – în varianta online de la New Yorker.

Ediţie limitată şi un nou record

(sursa foto)

Tatăl american, mama englezoaică. Ea începe să scrie în timpul primului război mondial, când lucra ca voluntar, pe post de infirmieră. Primul său roman se numeşte Misterioasa afacere de la Styles, prilej ca Hercule Poirot să îşi facă apariţia în lume.

Probabil că aţi ghicit – este vorba de Agatha Christie, cel mai bine vândut autor al tuturor timpurilor. Cărţile ei s-au vândut în peste două miliarde de exemplare. Recent, scriitoarea a stabilit un nou record mondial: cea mai groasă carte. Tipăritura are peste 4.000 de pagini şi conţine un fel de "opere complete Miss Marple": 12 romane şi 20 de povestiri unde personajul bătrânei domnişoare îşi etalează talentul detectivistic. Vedeţi aici mai multe fotografii ale cărţii-record.

Miss Marple a ţâşnit în proza poliţistă pe la sfârşitul anilor '20, în colecţia de povestiri The Tuesday Night Club Murders. Debutul în roman şi-l face cu Crimă la vicariat (1930).

Aş spune că a apărut o adevărată bijuterie pentru bibliofili, deşi numai bijuterie nu inspiră vederea unei cărţi care cântăreşte cât o valiză ticsită. Însă un bibliofil nu va ezita să dea 1.000 de lire pe această ediţie limitată, care îi va sosi împreună cu certificatul de la Cartea Recordurilor.

Este al treilea record mondial pentru Agatha Christie.
Primul: opera ei a fost tradusă în mai multe limbi decât opera lui Shakespeare.
Al doilea: The Mousetrap, piesă de teatru pe care a vrut-o un cadou pentru Mary, soţia regelui George al V-lea, a avut cele mai multe reprezentaţii (din 1952 încoace a fost jucată de peste 23.000 de ori iar numărătoarea nu s-a sfîrşit).

Viaţa scriitoarei conţine aspecte spectaculoase:
- prima sa carte, Misterioasa afacere de la Styles (aici în limba engleză), a aşteptat cinci ani până să fie publicată (în 1920) şi a fost respinsă de şase edituri.

- în 1926 a avut un an negru: mama i-a murit şi în plus a aflat de adulterul soţului, Archie Christie (se căsătoriseră în 1914, după o dragoste furtunoasă). Agatha a dispărut pentru zece zile şi nimeni nu a ştiut unde se află. Avea 36 de ani. Peste patru ani a vizitat Bagdadul şi l-a întîlnit pe Max Mallowan, arheolog. Avea să urmeze o căsnicie fericită, timp de 46 de ani. Agatha l-a însoţit pe Max în repetate rânduri pe şantierele arheologice.

- este singurul autor de romane poliţiste care şi-a câştigat celebritatea şi în dramaturgie.

- singurul autor cu două personaje la fel de faimoase: Hercule Poirot şi Miss Marple.

- spunea că ideea pentru un nou roman îi vine în momente neaşteptate, cum ar fi când merge pe stradă sau când se află într-un magazin cu pălării.

- îşi nota idei despre intrigă şi personaje în numeroase carneţele. Observa cu atenţie totul din jur. Nepotul ei spune că Agatha Christie era o persoană care mai mult asculta decât vorbea, care mai mult îi vedea pe ceilalţi decât era ea însăşi văzută.

- timp de 15 ani şi-a scris autobiografia dar a păstrat-o pentru sine. An Autobiography a fost publicată pentru prima dată la un an de la moartea sa. Editura Harper Collins lansează o nouă ediţie în august, care conţine şi un CD cu fragmente audio.

Bonus: Agatha Christie (voce) povesteşte de ce a început să scrie.

Cel mai ciudat titlu

Scriam anul trecut de Diagram prize, acordat în fiecare an pentru cel mai ciudat titlu al unei cărţi.

Anul acesta, câştigătorul (pe baza propunerilor şi voturilor publicului) este The 2009-2014 World Outlook for 60-miligram Containers of Fromage Frais. În cuprinsul cărţii (care e de fapt un studiu economic) văd că se află şi România iar mândria creşte în mine cu această ocazie, ca un aluat cald care dospeşte şi iar dospeşte.

Ziariştii de la The Guardian au avut o idee bună: în vara anului trecut au scotocit în istoria de 30 de ani a Diagram prize. Şi s-au întors cu prada - câţiva candidaţi puternici la "Cel mai ciudat titlu de carte". Fiecare copertă de carte e un prilej de zâmbet sau de minunare (în poza de mai sus se află un competitor redutabil din 2004).

Iată câteva titluri:

Tea bag folding

Better never to have been (subtitlu: The harm of coming into existence)

Confessions of a pagan nun

Living with crazy buttocks

Coyots I have known

Fancy coffins to make yourself

Italian without words

“the morning is too/ beautiful to be anything else”

Cuvintele din titlu aparţin unui poet american de prim rang, W.S. Merwin.
Are aproape 82 de ani. A aflat de curând că este câştigătorul premiului Pulitzer pentru poezie, cu volumul The Shadow of Sirius (o recenzie aici), unde pune în alte vorbe ce a spus cândva: “I have only what I remember”.

Fragmente din The Shadow of Sirius - la această adresă.

W.S. Merwin nu se află la prima „abatere”: i s-a mai întâmplat să primească acest premiu, în 1971, pentru The Carrier of Ladders (la acea vreme era vestit pentru poeziile sale împotriva războiului din Vietnam). Acum patru ani i s-a acordat National Book Award.

După ce a trăit în America, Spania, Marea Britanie şi Franţa, s-a oprit în Hawai, unde locuieşte de peste 30 de ani. Scrie şi are o grădină cu specii rare de palmieri.

W. S. Merwin despre poezie:
“Poetry is about what cannot be said. We cannot express love, real hatred or any kind of strong feeling. That is why we have poetry.”
“Poetry must be heard to be understood.”

Probabil că, la rândul său, a ascultat El niño mudo, de Federico García Lorca, pentru a-i păstra în engleză armonia internă.

Traducerea făcută de W. S. Merwin:

The Little Mute Boy

The little boy was looking for his voice.
(The king of the crickets had it.)
In a drop of water
the little boy was looking for his voice.

I do not want it for speaking with;
I will make a ring of it
so that he may wear my silence
on his little finger

In a drop of water
the little boy was looking for his voice.

(The captive voice, far away,
put on a cricket's clothes.)

şi originalul:

El niño mudo

El niño busca su voz.
(La tenía el rey de los grillos.)
En una gota de agua
buscaba su voz el niño.

No la quiero para hablar;
me haré con ella un anillo
que llevará mi silencio
en su dedo pequeñito.

En una gota de agua
buscaba su voz el niño.

(La voz cautiva, a lo lejos,
se ponía un traje de grillo.)

În continuare, "The Poet's View", episodul W. S. Merwin:

De la short-story la micro-story

(sursa foto)
Să condensezi cât mai multe imagini şi gânduri în cât mai puţine cuvinte – nu e acesta visul oricărui scriitor? Să laşi fantezia cititorului să lucreze iar el să ducă mai departe povestea ta, în minte.
Probabil că astfel au gândit şi iniţiatorii Txt Lit competition. Un concurs de literatură concentrată. Extrem de concentrată. Şi modernă. Pentru că se desfăşoară în mediul virtual iar povestirea este cât se poate de mică, o micro-story de fapt, expediată prin...SMS!

În fiecare lună, candidaţii la premiu expediază (conform temei afişate pe site) câte un mesaj. Creaţia nu trebuie să depăşească 160 de caractere (incluzând aici cuvinte, spaţii, semne de punctuaţie dar şi textul STORY cu care începe micro-povestirea). Originalitatea şi umorul sunt preţuite. Nu numai cu vorbe. Premiul întâi are valoarea de minimum 50 de lire sterline. Da, da, participanţii sunt doar cei care folosesc reţelele mobile din UK.

Tema lunii ianuarie este „Promisiunea”.

Aici se găsesc exemple de sms-uri care au convins juriul să acorde premiul dar şi texte selectate pentru finală.

Am remarcat:
- textul câştigător din noiembrie (tema: Darul) - She opened the box with anticipation,it wasn't her birthday! Her face fell as the contents became apparant and she read the card 'all my love,van Gogh'

- premiatul lunii mai (tema: Sub nasul tău) - 'Aren't you the musical one son' said Dad. 'Don't know where you get it from.' Mum's blush rose as the postman passed the window, whistling tunefully.

Mai sunt şi altele, scotociţi paginile şi veţi vedea cum din fiecare frază poate creşte o poveste.

Niciodată nu e prea târziu

Premiile Costa Book din 2009 parcă ar susţine această vorbă veche.
De ce ?

Scriitoarea nonagenară Diana Athill a câştigat Costa Book Award pentru cea mai bună biografie: Somewhere Towards the End, apărută anul trecut la editura Granta. Tonul sincer dar şi abordarea unor subiecte neaşteptate pentru o vârstă înaintată (dragostea şi dorinţa sexuală sunt doar două dintre ele) au cucerit juriul din acest an.

La categoria roman, câştigătorul se numeşte Sebastian Barry, cu The Secret Scripture. Irlandezul s-a aflat de două ori cât se poate de aproape de Man Booker prize. În 2005 s-a numărat printre finalişti, datorită romanului A Long, Long Way. Cartea a fost tradusă la noi: Calea cea lungă – a apărut în colecţia Cotidianul în noiembrie 2007.
Anul trecut, romanul său The Secret Scripture a fost selectat pentru finala Man Booker Prize. Însă la cea de-a 40-a ediţie a premiului britanic pentru proză din Regatul Unit a câştigat indianul Aravind Adiga, aflat la debut cu romanul The White Tiger.
Totuşi, în acest an, The Secret Scripture a însemnat victorie pentru Sebastian Barry. Coincidenţă: personajul principal, Roseanne McNulty, este o nonagenară!

La această adresă puteţi asculta trei fragmente din romanul The Secret Scripture, citite de Barry însuşi.

Pentru poezie, premiul i-a revenit lui Adam Foulds, datorită volumului The Broken Word, despre revolta Mau Mau din Kenya. Juriul a considerat că este o carte pe care cititorul nu se îndură să o lase din mână. Fragmente pot fi citite aici şi aici .

Lista completă a câştigătorilor Costa Book Awards se găseşte la această adresă.

Cele mai bune cărţi din 2008

(sursa foto)

Care sunt opiniile britanicilor pe o temă menită să nască nesfârşite polemici ori ridicări de sprânceană?

New Statesman, prin câţiva critici şi comentatori, prezintă pe scurt cărţi ale anului 2008 care ar candida la titlul de „cele mai bune”. Printre ele se află volume precum Nothing to Be Frightened of (Julian Barnes), The Spy Who Tried to Stop a War (Marcia şi Thomas Mitchell) dar şi How to Talk About Books You Haven't Read (Pierre Bayard) – he, he...despre aceasta din urmă am scris acum câteva luni. Lista completă a celor mai bune cărţi ale anului, după cuvântul lui New Statesman, se află aici.

Nici Spectator nu se lasă mai prejos. Câţiva cronicari şi-au pus ochelarii şi au conceput topuri personale ale celor mai bune cărţi apărute în 2008. De la Armageddon in Retrospect (o colecţie de povestiri nepublicate pînă acum ale lui Kurt Vonnegut) şi până la Chesterton and the Romance of Orthodoxy (William Oddie). Cei de la Spectator aduc în plus reversul medaliei – cărţi din 2008 care nu le-au plăcut. Citiţi pe larg aici despre cărţi bune şi cărţi mai puţin bune, în opinia lor.

Hamlet este fericit şi în 2008

(foto de aici)
Luna trecută, University of Michigan a dat publicităţii un studiu care a cuprins 97 de ţări reprezentând 90 la sută din populaţia lumii. S-au prelucrat date ale sondajelor reprezentative desfăşurate între 1981 şi 2007. Oamenii au fost întrebaţi cât sunt de fericiţi şi de mulţumiţi de viaţa pe care o duc.

Partea bună a rezultatelor: lumea de azi este mai fericită. Partea şi mai bună: libertatea, nu banii, se asortează cu fericirea.

Pe primul loc se situează Danemarca. Pe 2 şi 3…surpriză: Puerto Rico şi Columbia. România se află mai departe, la coada clasamentului (nu cred că vă şochează această informaţie). În continuare, primele 10 locuri:
1. Denmark
2. Puerto Rico
3. Colombia
4. Iceland
5. N Ireland
6. Ireland
7. Switzerland
8. Netherlands
9. Canada
10. Austria


Întreg tabelul se află aici. Iar aici există comunicatul de presă.

Danemarca ocupă un loc 1 meritat, în opinia mea. Este o ţară cu taxe destul de mari, însă cetăţenii ei le plătesc fără bombăneli. În schimb, în societate lucrurile esenţiale funcţionează bine (spitalizare gratuită, medici specialişti - la fel), bani de la stat care merg pentru folosul copiilor şi al bătrânilor (cam 20 la sută din PIB).
În concluzie, replica lui Hamlet, “E ceva putred în Danemarca” nu mai are substanţă…

Acum doi ani, a apărut prima “hartă a fericirii”. Ea a fost întocmită de Adrian White, psiholog la University of Leicester. Pe locul 1 s-a situat Danemarca (care rămâne şi în 2008 pe acest loc), pe locul 2 – Elveţia iar “medalia de bronz” a luat-o Austria. Starea de bine/nivelul de fericire înseamnă, în linii mari, cât de mulţumită este o persoană de viaţa pe care o duce, în general şi în particular.

În încheiere, harta fericirii. De acum două veri.