Un orăşel din Olanda, perfect pentru ochii mei est-europeni. Brăzdat de canale, parcurs uşor de biciclete, fără forfotă şi stridenţe, cu oameni care au o mină relaxată şi îţi zâmbesc atunci când vorbesc.
De la fereastra cafenelei vechi (în poza a doua), cu mese de lemn şi portrete ale Casei de Orania pe pereţi, priveam apa, pe care câteodată treceau lebede şi raţe. Ronţăiam pişcotul care acompania (ca şi paharul cu apa) cafeaua şi mă gândeam că Vermeer a fost fericit trăind acolo. Şi mie mi-ar plăcea...
Imaginile de mai sus cer şi un cântec.
Israel Kamakawiwo'ole - Somewhere Over The Rainbow Asculta mai multe audio Muzica »
10 comentarii:
Frumoasa si interesanta Olanda!!! Acum 2 ani am fost acolo si mi-a placut mult! Nu am vazut niciodata atitea biciclete:)
cat imi doresc sa merg acolo (nu numai la amsterdam, ci si la tara si in orase mici, mie asa imi place sa fac turism) :)
@ina: dupa parerea mea, olandezii chiar iubesc mersul pe bicicleta; sunt convinsa ca ai observat si cat de bine sunt gandite pistele pentru biciclisti.
@coryamor: orase mici sa vezi, acolo este pastrat specificul unei tari; nu am fost in Amsterdam dar am fost incantata de orasele mici, de flori, cafenele, biciclete si mori de vant :)
offfffffffffffffff :)
prin ce orasele ai fost? (sa-mi fac si eu deja itinerariul cum ti-l faci tu pentru irlanda :))
@coryamor: bine-bine, facem schimb de informatii turistice :)
Am stat acolo cam o saptamana dar mi-am incarcat tolba:
Haga – e ditamai orasul dar iti recomand plaja Scheveningen, de la marginea orasului – mergi pe un fel de ponton urias, in larg, spre Marea Nordului. Pontonul este acoperit cu sticla, are magazine si restaurante unde poti manca si vezi doar largul marii. Inainte de ponton, te asteapta carciumioare pe faleza, cu mancaruri pescaresti si bere olandeza.
Delft – dupa cum spuneam in articol, este casa lui Vermeer. Si gazda celebrului portelan cu albastru de Delft. Au fabrici in care, contra unei sume, te invata sa iti pictezi propria farfurie tip Delft si o iei peste o zi-doua, dupa ce iese din cuptor. Sunt 1001 de locuri de vazut la pas, exista un centru de informare turistica, de unde iei harti cu marcaje clare – harta pentru vizitat Delft cu istoria Casei de Orania, harta pentru Delftul lui Vermeer, alta pentru Delft cu muzee sau cu restaurante/carciumioare cu specific local ; nu te ratacesti si pleci cu sute de fotografii. Nu mai spun de stradute pitoresti, case istorice…
Ai de hoinarit pe indelete. Cand obosesti, intri intr-o cafenea :)
sunt absolut sigura ca in viata asta am sa ajung acolo, sa ma desfat. iubesc oraselele pitoresti, casele cu flori, vestigiile istorice bine intretinute si prezentate...
multam de informatii.
PS: "Porecla" se descarca ;) ...mai e putin si am filmul, abia astept.
@coryamor: daca vrei sa ajungi acolo, o sa ajungi. Sa imi spui cand e cazul sa iti mai trimit sfaturi turistice :)
Nu uita sa povestesti despre filmul "Porecla". Vezi ca o sa te bat la cap :)
http://inabixade.blogspot.com/2007/05/i-love-netherlands.html
cind nu ai ce face, ma poti vizita pe acest articol scris acum 2 ani dupa vizita din Olanda...
@ina: cu siguranta, ma voi indrepta spre articolul tau! Il asez la "bibliografie Olanda" :) Sunt curioasa cum ai vazut tu aceasta tara.
Trimiteți un comentariu